sâmbătă, 2 decembrie 2017

Banala şi nevinovata....poftă

Aparent inocentă, pofta cercetată în detaliu relevă aspecte primejdioase şi insidioase. Ea reprezintă o verficare a egoului asupra continuităţi poziţiei sale de lider în sistem. Cum? Dacă examinaţi conştient procesul veţi descoperi amănunte stupefiante. Pofta se insinuează brusc şi luminează un item dorit. Apoi, prin repetări bine ticluite ea se conturează din ce în ce mai intim, în vreme ce intensitatea apăsării devine din ce în ce mai grea. Acum pofta se impune în câmpul conştient şi începe să ne bântuie. Egoul mânuie biciul pe spinarea minţii şi intelectul se supune instant, emite comenzi ferme pt iniţiere acţiunii propriu zise de satisfacere. Indiferent de încărcătura necesară, de timpul disponibil precar, omul se mobilizează să parcurgă etapele şi muncile necesare finalizării poftei. După consumarea alimentului jinduit, individul chiar obosit şi surmenat după atâta alergătură pare totusi împăcat cu sine. Apare o detensionare majoră, pe care mentalul o interpretează drept bucurie. Aceasta e recompensa furnizată de „stăpân” pt supuşenia vasalului său, spiritul. Adică am noi am fost încă o dată păcăliţi şi mângâiaţi pe creştet (ca pe un câine docil) de către ego, după ce am fugit disperaţi să aducem şefului, obiectul cerut. Adesea itemul vizat de ego nici măcar nu-l mai încântă. Parcă un ceva din interior susură mormăit: Hmmm, nu mai chef de el. De ce? Fiindcă acolo era numai dorinţa egoului de a-şi verifica puterea de convingere, de a puncta încă o dată că are competenţa de a face ce vrea cu spiritul, căruia îi apartine de drept şi de fapt toată puterea. Acesta este mirajul fenomenului de identificare dintre spirit şi ego. Dacă personajul din povestea noastră (absolut reală) conversează cu o amică şi se făloşeşte faţă de ea că el a consumat o savarină (de pildă) descoperim o altă faţetă obscură a operaţiunii cercetate. El se va prezenta arogant din cauza asumpţiei că celălalt nu dispune de savarina cu pricina, acum in momentul de faţă. Mai precis, fiindcă prietena nu are acum pe masă dulcele respectiv şi deci, pofta ei în dezvoltaer nu poate fi satisfăcută instant, mentalul condiţionat al primului se va considera superior. Oare câtă raţiune poate aloca, cât este de conştient de sine cineva care îşi extrage stima de sine, valoarea, din simplul fapt că s-a hrănit cu o savarină?! Aparent faptul e hilar, însă disecat în felii şi cercetat sub microscopul conştiinţei îi decriptăm amărăciunea intensă. Şi mai tragic este faptul că aceasta este o habitudine extrapolată la nivelul întregii populaţii umane şi niciodată văzută în dimensiunea ei galactică. Orgoliul se insinuează până la aceste străfunduri minuscule. A o întrezări e de competeţa conştiinţei! Până nu depunem eforturi susţinute in direcţia creşterii nivelului de conştiinţă, (care poate dizolva infatuarea) vom fi târâţi in diverse încurcături, din cauza caracterului subversiv şi sabotor al împăunării. Mergând pe stradă îţi verifici stomacul şi el răspunde indiferent, că nu doreşte nimic. Apoi priveşti vitrinele încărcate cu alimente apetisante, frumos ornate, ocheşti alţi trecători muşcând hămesiţi dintr-un sendviş, gogoaşă, pateu şi brusc te invadează o foame nebună. Unde a dispărut armonia interioară? Spre ce ne târâşte pofta? Când ai de terminat un proiect cu dead-line presant, vine un coleg de birou şi te întreabă dacă pofteşti din alunele lui proaspăt prăjite. Aroma lor se răspândeşte pe sub nasul tău, dar o ignori integral. Răspunsul tău izbucneşte automat, parcă filtrat într-o altă manieră decât era pe stradă. NU vrei nimic! Mintea e prinsă in finalizarea proiectului, presată de timpul limitat şi refuză să fie distrasă. În această situaţie cum de rezistăm tentaţiei? De ce alimentele nu mai sunt brusc apetisante, deşi e posibil să nu fi consumat hrană de peste 7 ore? Iar in alte ocazii festive, deşi suntem ghiftuiţi, la sfârşitul mesei parcă ne e poftă de cozonac?! Pofta ordonează hrana după criterii aleatorii. Adică o hrană sănătoasă poate fi refuzată, iar o alta nocivă să fie căutată. Pofta e insistentă şi imperioasă. Ea pare scăpată de sub control şi imposibil de amânat. Dă senzaţia că nu i se poate rezista. Dar ideea cu proiectul, expusă mai sus, precum şi alte situaţii ( de pildă, nu avem bani la noi, nu găsim alimentul cerut) ne vădeşte că nu este atât de nestăpânit pe cât ne lasă impresia. Iar a învăţa conştient să o domolim, să nu-i mai cedăm ne propulsează spre achiziţionarea toleranţei la frustrare, care reprezintă unul dintre atributele maturităţii. Iată ce putem observa dintr-un aspect aparent banal al existenţei noastre, dacă avem curiozitatea şi aplecarea să ne focalizăm conştiinţa asupra lui. Şi iată ce ratăm mereu şi mereu dacă nu ne învrednicim să ne uităm conştient la propria noastră viaţă. Nu degeaba maestrii spirituali recomandă amânarea satisfacerii impulsurilor şi cercetarea conştientă a tuturor dorinţelor apărute.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu