Indicatori de recunoaştere ai nivelului înalt de conştiinţă

Într-unul dintre articolele recente am lăsat în suspans o întrebare crucială: Cum recunoaştem un nivel mai înalt de conştiinţă? M-am tot frământat şi azi a venit răspunsul pe căi incitante. Aseară am vorbit cu o prietenă şi mi-a recomandat o emisiune televizată. Eu nu prea privesc la tv. Foarte rar urmăresc un film sau documentare. Ea zicea că emisiunea a fost interesantă, aşa că am căutat-o pe net. N-am găsit-o, dar în schimb am descoperit alături o emisiune mai veche despre sincronicitate. - Interesant, a zbârnâit în mintea mea. Invitata era o psiholoagă drăguţă. Nu-i ofer numele întrucât nu doresc să-i fac publicitate negativă. M-am bucurat dinainte cugetând că o să învăţ de la ea. Întrebuinţa un limbaj elevat, de specialitate. A descris fenomenul, apoi un mic istoric, a dat exemple. Deocamdată nimic necunoscut mie. Apoi a început să-l menţioneze pe Dumnezeu, să afirme că o conjunctură „a fost voia lui Dumnezeu” şi mi-am zis că alătura şi spiritualitatea psihoterapiei, ceea ce în ochii mei era un punct în plus. Curând au început să curgă disonanţele: Ea nu credea că incendiul de la Colectiv a fost un accident, că sincronicitatea nu are sens şi nu e recomandabil ca noi să-i acordăm semnificaţii aiurea. Unde sunt problemele în afirmaţiile precedente? Cunoscându-l pe Dumnezeu ştii că nu pot exista accidente fiindcă admiţând posibilitatea haosului crezi că poate ocura ceva în afara voii lui Dumnezeu, iar dacă specifici că „ai indicii că acela nu întruneşte termenii unui accident fiindcă focul a fost pus de cineva in mod intenţionat”, înseamnă că admiţi că pot exista accidente, ceea ce contrazice natura veridică a lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte a doua parte a frazei: Jung, autorul conceputului de sincronicitate a specificat că e vorba despre coincidenţe cu sens ori ea tocmai susţinea că nu e necesar să le acordăm semnificaţii. Şi atunci la ce ne folosesc să le remarcăm? Doar ne distrăm cu ele? Jung îndemna să acordăm sens sincronicităţilor fiindcă numai altfel extragem potenţialul tămăduitor al coincidenţei şi sporim nivelul de conştiinţă. Psiholoaga repeta că sincronitatea e acauzală, ceea ce inducea instant deducţia staţionării minţii ei, permanent în planul material. Nu există nimic in univers acauzal. Doar nouă ni se par împrejurări fără cauze fiindcă nu reuşim să accesăm planul spiritual, non liniar. Toate aşa numite conjuncturi inexplicabile pot fi perfect logic explicate, dacă avem informaţii spirituale. Ori ea tocmai nega spiritualitatea. Apoi a trântit bomboana de pe tort: „Conflictele ne folosesc. Că doar n-o să trăim toţi în pace şi iubire, precum călugării zen. Am lua-o razna!” Am rămas stupefiată. Dacă cineva înţelege natura lui Dumnezeu şi subscrie la ea, cum să afirme că e nesănătos să trăim toţi în pace şi iubire? Noi toţi proiectăm asupra lui Dumnezeu natura noastră şi conflictele interioare. Felul în care îl percepem pe Dumnezeu reflectă fidel care este nivelul nostru de conştiinţă. La nivele foarte scăzute de conştiinţă credem că Dumnezeu ne urăşte, că e răzbunător, că vrea mereu să ne pedepsească, să ne arunce în iad. Urcând o treaptă suntem convinşi că lui Dumnezeu nu îi pasă de noi, că ne ignoră, că nu vrea să ne îndeplinească dorinţele sau că se opune realizării lor. Abia mai sus vedem că Dumnezeu e iubire pură, că ne iubeşte, că ne consideră fii Lui, că ne vrea permanent binele suprem (chiar dacă uneori ceea ce petrece supără egoul), că ne vede mereu în natura noastră veridică şi ignoră toate prostiile pe care le spunem (în anumite limite de deviere, pt propria noastră protecţie). Pe psiholoaga noastră o preocupau foarte tare banii, deci materialitatea şi atunci tindea să afirme că nu e cazul să se stopeze conflictele, fiindcă ea avea interes, obţinea foloase materiale de pe urma lor. Cum mai câştigă ea bani? În mod inconştient ea promova prelungirea tensiunilor psihice ale clienţilor, ca să extragă mai multe foloase pt ea. De aici si afirmaţia ei: „ne folosesc conflictele”. Ei chiar îi trebuiau banii şi în cantitate atât de însemnată încât era dispusă să afirme că sunt profitabile conflictele! Fiecare individ vorbeşte întotdeauna numai despre el. Deci, cum recunoaştem un nivel ridicat de conştiinţă? Indicatorul 1: Urmăriţi foarte atent discursul interlocutorului. El pune in evidenţă rupturile de gândire, ce se exprimă prin neconcordanţe flagrante între anumite secvenţe ale discursului. Oratorul nu le sesizează fiindcă nu a lucrat cu el şi are o conştiinţă adormită. Statagema favorită a egoului este de a separa ideile. Adică ţine păreri contradictorii în dosare mentale diferite. Într-o ocazie o scoate pe una din cutie, apoi pe cealaltă, după cum servesc intereselor sale. O conştiinţă evoluată sesizează discrepanţele şi le unifică in vederea aplanării neconcordanţelor. Astfel, conştiinţa promovează unificarea cogntivă. De aici rezultă consistenţa mentală. Adică abilitatea de a nu ne contrazice de la o frază la alta, de la un aspect la altul indiferent de cât timp se scurge între cele două afirmaţii. Numai itemii integraţi complet rămân constanţi. Un mic amendament aici: în travaliul nostru evolutiv putem înregistra incoerenţe într-un anume sens. Adică dacă ieri gândeam într-un fel şi între timp am înţeles că acela era perimat şi acum afirm altceva, nu înseamnă decât că mi-am restructurat modelul cognitiv astfel încât să se potrivească cu creşterea gradientului de conştiinţă. Noua viziune este mai amplă şi mai iubitoare, mai pacifistă, mai puţin egoistă. Indicatorul nr. 2. Un alt semnalizator al nivelului de conştiinţă reiese din discrepanţele între ceea ce spune persoana şi ceea ce face. Un părinte care îşi instruieşte odrasla că zahărul e toxic şi îi taie o feliuţă minusculă de tort, dar care în secunda 2 îşi trage tortul in faţă şi mănâncă de voie 3-4 felii groase, tocmai se contrazice pe sine. Din acest motiv banal, copii urmăresc şi recepţionează, îşi însuşesc exemplul viu al genitorilor şi nu ceea ce comunică aceştia prin limbaj. Ani de zile mai târziu, când părinţii observă la progeniturile lor, propiilor lor modele de comportament, dar pe care nu vor să le recunoască, pe care nu le-au văzut toată viaţa la ei, brusc se miră: „Vai de mine, de la cine o fi învăţat fiul meu să facă aşa ceva, că eu nu fac niciodată aşa!” Mă întreb şi eu: Oare de la cine o fi învăţat? Indicatorul nr 3: modul cum personajul analizat gestionează insultele. Cel atacat de ofense este întotdeauna eul, acea minte condiţionată. Dacă cetăţeanul se zbârleşte rău de tot, se simte ameninţat, atacă şi el prin jigniri devine evideet cine e la putere acolo. Conştiinţa e paşnică, e iubire pură radiantă, cum ar putea să se irite de ceva? Va trata situaţia cu compasiune pt deviaţiile aproapelui. Indicatorul nr 4: inaderenţa faţă de laude. Idem la mai sus: Cine e măgulit de admiraţie, cine o caută cu ardoare, o stoarce din piatră seacă atunci când anturajul nu o picură? Egoul. Conştiinţa ştie că e perfectă, completă. Nu necesită atenţia altora. Ea există prin sine şi priveşte contemplativ totul. Indicatorul nr 5: inapetenţa pt conflicte. Se înviforează individul in prezenţa lor? Le agreează la tv? Încep să-i lucească ochii, să fie satisfăcut? Se irită de nedreptăţi sesizate de el? Cum le gestionează? Crede că are dreptate mereu? Toate acestea arată că iaraşi egoul e şef peste mintea individului cu pricina. Nu există nici o dezlipire a conştiinţei faţă de ego. Indicatorul nr 6: înclinaţia spre adevăr Cu cât sporeşte coeficintul de conţtiinţă, persoana se străduieşte din ce in ce mai abitir să respecte adevrăul, să-l caute, să-l arate, chiar dacă acesta îi ameninţă stima de sine ori imaginea de sine. E dispusă să scormonească adevărul în psihicul său, chiar dacă nu-i convine ce întâlneşte acolo. Prin urmare, onestitatea cuiva e un semnalizator serios. Atunci când cineva e dispus să argumenteze împotriva intereselor sale acea persoană e de încredere. În schimb, dacă e tentat să mintă, să înşele pt a obţine bani, nu are un coeficient de conştiinţă prea elevat. Indicatorul nr. 7: dispoziţia spre pace Propensiunea de a câştiga, de a te întrece cu alţii, de a ieşi victorios, plăcerea de a concura derivă din satisfacţiile egoului. El e ahtiat după premii, recompense, după înfrângrea şi umilirea „adversarului”. Pt ca cineva să se perceapă victorios e necesar ca alţii, eventual cât mai mulţi, să fie striviţi. Din acest motiv se acordă puţine premii, titluri „onorifice” (care lasă impresia că onoarea derivă din bucata de hârtie). Indicatorul 8: modul cum se comportă cineva când pierde Inabilitatea de a manageria pierderea în orice sort de concurs denotă apetenţa egoului pt senzaţia de superioritate. Crizele de nervi, umilirea adversarului, micşorarea importanţei câştigului celuilalt, reliefarea dezechilibrului destinului în devafoarea sa prin „ghinioane” scoase lui în cale, aruncare în faţa victoriosului a „norocului”acestuia, evidenţierea dorinţei sale de răzbunare, de egalizare a „scorului”, etc arată că egoul nu e stare să accepte pierderea, adică restrângerea domeniului său. El consideră că lui i se cuvine numai victoria fiindcă pe el această satisfacţie îl mulţumesşte. Indicatorul nr. 9: smerenia Un orgoliu gonflat atestă preţiozitatea eului, cât de special se crede omul cu pricina. Eul îşi extrage esenţa plăcerii din lucruri, din posesii, din a aduna permanent mai mult. O viaţă simplă, o identitate banală nu satisface pretenţiile de mărire ale egoului. Indicatorul nr. 10: căutarea liniştii interioare şi exterioare Liniştea înfurie, deranjează o persoană cu un nivel scăzut de conştiinţă. Ea are nevoie mereu să ruleze gânduri (de care beneficiază egoul), căci detestă pacificarea minţii, se simte bine constant în mişcare, pt că egoul aderă la verbul „a face”. La ce ne serveşte să recunoaştem gradientul de conştiinţă al cuiva? O persoană cu un nivel crescut de conştiinţă: - tinde spre adevăr, este mult mai credibilă în virtutea faptului că doreşte mereu adevărul, că îl respectă. E preferabil să păstrăm în preajmă oameni care spun adevărul. Pe ei ne putem baza, sunt de încredere - nu încearcă să te manipuleze, să profite de pe urma ta - îţi doreşte binele suprem, te ajută să te dezvolţi - îţi oferă instrumente cu care să te descurgi singur, să devii autonom - activează procesul natural de tămăduire, prin faptul că lucrează cu frecvenţe înalte - îţi trezeşte potenţialul de creştere Întâlnind o fiinţă cu un gradient scăzut de conştiinţă: - nu ne supărăm pe ea, pe ceea ce spune, pe faptul că respinge oferta de ajutor spiritual fiindcă ştim că nu sesizează adevărul, că nu înţelege ceea ce-i spunem - nu are sens să ne contrazicem cu ea întrucât discrepanţele mari induc rezistenţe colosale. Egoul ei se apără de lumină, o percepe ca pe un atac. Adevărul supără, irită egoul şi persoana se simte lezată. - Pricepem că insultele ei la adresa noastră sunt numai proiecţii ale propriilor dorinţe, invidii, resentimente, etc. - Observăm că ea judecă pe toată lumea după ceea ce face ea, în acord cu părerile ei deformate. - Înţelegem că nimic nu e întâmplător şi ne străduim să descifrăm semnificaţia întâlnirii cu ea. Oare ce anume am eu de învăţat din relaţia cu persoana acesta?