Mintea poate fi reprogramată

Am desfăşurat un experiment interesant. Am repetat o frază pozitivă care contrazicea flagrant ceea ce intelectul meu susţinea cu patos. La început, am spus propoziţia aleasă. De pildă, văd să citesc fără ochelari! Din interior am auzit un ecou sinistru, care contrazicea afirmaţia mea.: Imposibil. Nu poţi să vezi să citeşti fără ochelari Apoi am repetat: Văd să citesc fără ochelari Din nou, mintea mea m-a contrazis. Nu vezi să citeşti fără ochelari. Am persistat cu afirmaţia, iar eul meu s-a încăpăţânat să mă contrazică. După o vreme, răspunsul negativ din interior s-a diminuat. În urma insistenţelor mele a dispărut. Am luat o carte să verific. Desluşeam literele. E adevărat că mai chinuit, dar le vedeam. Înainte era numai o ceaţă negricioasă. Intelectul mea era setat de ani de zile să creadă că nu poate citi fără ochelari. Astfel, pricep că va fi nevoie de mai multă strădanie ca să-mi conving psihismul să renunţe complet la concepţia lui. Am convingerea că voi reuşi. Dar ce ne înfăţişează acest incident empiric? Ceea ce ne spunem noi în limbajul interior se pune în practică. Dar aşa cum mintea primeşte sugestii din afară, adică încorporează aserţiuni care nu locuiau iniţial înăuntrul ei, tot aşa de comod putem să înlocuim programele disfuncţionale care nu ne mai convin cu altele mai înclinate spre susţinerea stării noastre de bine. La acest capitol, credinţa că putem şi perseverenţa reprezintă chei de aur. Obstacolul cel mai însemnat se cheamă a fi credinţa noastră în mentalitatea iniţială. Dacă reluăm exemplu prezentat, voi descoperi că eu sunt convinsă că nu pot citi fără ochelari. Şi acest aset sălăşluieşte in intelectul meu de ani de zile. Deci egoul are un avans în credinţă de nişte ani buni. Devine evident că nu voi reloca acest monstru dacă repet afirmaţia 5 minute şi apoi mă las păgubaşă, concluzionând că nu am şanse de reuşită. Pentru a ne întări poziţia victorioasă e necesar să mai adăugăm nişte suporţi mentali: - anularea credinţelor neperformante ( în cazul nostru, voi spune: Anulez credinţa că nu văd să citesc fără ochelari) - iertarea gândului care vrea să nu văd fără ochelari (îmi voi repeta: Iert gândul care vrea să nu văd să citesc fără ochelari) Alte bariere care ne sabotează reuşita pot fi: - lipsa de convingere în eficacitatea metodei - lenea - uitarea de a ne efectua „ritualul” - credinţa că trupul hotărăşte ce vede omul şi nu mintea sa - incapacitatea de a crede că mintea poate reversa procesul vederii (Aici intervine materialismul care postulează că senzaţiile vizuale sunt o prerogativă a trupului) Profitabilitatea acestui procedeu consistă în faptul că poate fi întrebuinţat pt orice ţine de sfera mentalului individual, inclusiv pt vindecarea trupului. Aşteptaţi-vă la o ripostă fermă din partea egoului, care nu prea se dă bătut fără război. Nu vă descurajaţi dacă după o vreme în care lucrurile par să fie favorabile, efectele negative reapar brusc. Mintea posedă o inerţie fantastică. Orice carenţă de supraveghere a cugetelor proprii poate rechema maladia sau inconvenientul. Data următoare însă va fi suficientă o doză mai redusă de afirmare a frazei pozitive şi de anulare a credinţelor negative. Cugetând asupra credinţelor pe care le deţinem încă din copilărie, abia acum putem să ne facem o impresia de ansamblu asupra reverberaţiilor lor. Gândiţi-vă ce efecte catastrofale are pt mintea unui copil repetiţia unei critici ori a unei devalorizări. Adulţii nici măcar nu-şi dau seama când trântesc o admonestare nelalocul ei. A-i spune progeniturii că „eşti bleguţ” sau „te-ai lăsat păcălit” şi asta in mod reiterativ, îi imprimă infantului o definiţie total nepotrivită despre cine este el şi ce abilităţi deţine. Dacă fraza se repetă sine die, odrasla va fi zdravăn păgubită mental. Imaginea lui despre sine se va închega defavorabil, îi va ciunti încrederea in el şi îi va frâna entuziasmul de a iniţia proiecte noi. Va porni în viaţă cu un handicap mental, insuflat chiar de părinţii pe care el îi iubeşte. Problema la acest nivel constă în faptul că genitorii vorbesc cu ei înşişi (in limbajul interior) in această manieră. Şi astfel ei nu realizează că e necorespunzător să te adresezi cuiva cu aceste cuvinte. Dacă ei se devalorizează singuri, transmit acest mesaj greşit şi fiilor lor. Mare atenţie şi la semnale emise de prieteni, parteneri de cuplu, apropiaţi, etc. Ne molipsim de programe disfuncţionale, numai trăind in preajma cetăţenilor respectivi şi auzindu-le şirul conversaţional. Eu sunt o fiinţă pacifistă, însă acum câţiva ani am cunoscut un tip, care susura mereu că „i-ar plăcea să omoare pe toată lumea” şi că „România e o ţară frumoasă, dar păcat că e locuită” şi alte lighioane de acelaşi calibru. Prima dată când l-a auzit vorbind astfel am crezut că glumeşte şi am râs ca de o glumă sinistră. Apoi am constatat că vorbea serios, iar când am descoperit că într-un acces de furie gândesc şi eu identic m-am înspăimântat. Am retezat orice contact cu el. Companionii diadici pot sesiza repede că, după ani de convienţuire îşi împrumută unii altora obiceiurile, modul de a raţiona o situaţie, uneori ticurile verbale, formulele de tandreţe şi altele. Orice repetare mai insistentă, în special privită cu drăgălăşenie se va imprima în propriul mental. Ce credeţi că se întâmplă cu un individ, cărui tatăl său i-a repetat toată copilăria că e nepriceput? Orice eşec va fi interpretat in baza normativelor achiziţionate. El nu va desluşi că succesul e tributar multor factori, unii dintre ei absolut independenţi de omul in cauză. Nu, el îşi va repeta ceea ce e in capul lui: că el e nepriceput şi va atribui acestui item toată puterea. Explicaţia „că eşecul se datorează nepriceprii lui” îl va plasa într-o postură ingrată fiindcă nimic din ce va dori să întreprindă nu va fi desprins de persoana şi de mintea lui. Deci se autocondamnă la eşec pe orice linie! Din nefericire, pe măsură ce dăm crezare unei expresii inserate in psihismul nostru, ea se fortifică. Data următoare când va acţiona va fi mult mai „pricepută” în a ne convinge de valoarea ei. Cel mai aprig duşman este deficienţa noastră de ne observa gândurile, emoţiile, maniera de a acţiona, de a ne raporta la alţi oameni. Meditând regulat şi conştientizându-ne atitudinile şi sentimentele ce răsar în decursul incidentelor vieţii vom devoala iluziile in care ne scăldăm. Numai focalizându-ne conştiinţa asupra interiorului nostru căpătăm şansa de a ne corecta erorile mentale şi de a ne procura liniştea sufletului.