Sursa primară a durerii sufleteşti

Paradoxal, despre piesele esenţiale supravieţuirii în acesta realitate, nu învăţăm nimic. “Nu învăţăm”, în sensul că nu studiem în mod conştient şi sârguincios, că pentru probele de admitere la liceu sau ca pentru un examen de licenţă. Asimilăm “după ureche” ce afirmă cu emfază mătuşa sau ce şopteşte tainic colegul de la serviciu. Dar suferinţa sufletului persistă indiferent ce facem, cum procedăm sau unde călătorim. Uneori e amorţită temporar cu anestezice de forma cumpărăturilor, alcoolului, sexului, unei excursii, etc. După o scurtă perioadă de repaus, reapare. Se manifestă ca o senzaţie difuză, zbârnâitoare, de nemulţumire interioară, de gol, de neîmplinire, de lipsă acută. Ca şi cum ceva fundamental absentează. Cumva ratăm cel mai hotărâtor element al vieţii noastre fără însă să înţelegem ce anume este misteriosul, eternul, crucialul pribeag. Trăim cu iluzia că dacă împlinim un obiectiv (finalizăm o facultate, ne căsătorim, avem un copil sau construim o casă fabuloasă sau variaţiuni pe aceeaşi temă) se va stinge mistuirea jalnică dinlăuntru. Dar ea nu se disipă şi nici nu ne părăseşte vreo clipă. Indiferent cât ne străduiam sau ce ţeluri măreţe, sofisticate desăvârşim, nimic nu pare să fie de ajuns pentru forul nostru interior, veşnic nesăţios. Astfel, casa construită nu e suficient de spaţioasă, partenerul de cuplu e prea preocupat cu afacerea şi nu are timp disponibil pentru noi, copii nu învaţă îndeajuns de bine, banii nu sunt în cantitatea dorită si apoi alte sute de nimicuri sâcâitoare nu se aşează pe făgaşul imaginat de mintea noastră. Nimic nu e deajuns şi multe alte lucruri se găsesc disponibile pentru noi în cantităţi prea strâmtorate. Trăim perpetuu gândind şi tânjind viitorul, făurind planuri de vacanţă, ţeluri pentru realitatea curentă, toate scopuri îndepărtate. Dar momentul prezent când îl trăim? Cand suntem fericiti doar pentru ca fiinţăm sau multumiţi doar cu ceea ce posedam acum? Cateodată uităm chiar să admirăm un trandafir magnific, roşu, suav. Trecem pe langa el preocupati de atotprezentele probleme cotidiene, ratând cu inconştienţă o clipă de bucurie simplă, plenară. Am auzit nenumărate persoane care susţineau cu emfază: ”când copii mei vor creşte mari, voi scăpa de griji, de necazuri, de temeri”, “dacă izbutesc să plec în Italia să lucrez, voi fi fericit”, fără să priceapă că oriunde se deplasează şi orice activitate împlinesc, cară propria personalitate şi mentalitate psihică. Apoi ţelurile sunt atinse, urmează o adiere de bucurie eliberatoare, însă prea curând realitatea se reaşează în făgaşul ei “normal” şi dâra persistentă de supliciu emoţional răzbate spre suprafaţă, îmbibând cu mirosul ei pestilenţial acţiunile cotidiene. Trist este faptul că nimeni din jur nu sesizează starea de fapt a lucrurilor. Indivizii consideră această nemulţumire perpetuă drept sănătate psihică (de vreme ce toţi simţim la fel!). În fapt, manualele de psihiatrie definesc termenul de “normalitate astfel: "normalitatea poate fi în general exprimată de o stare sau desfăşurare firească (naturală) a obiectelor, fenomenelor, proceselor etc. sau concordantă cu intenţiile raţionale ale făuritorului." Într-o traducere liberă acesta înseamnă că normal este ceea ce înfăptuieşte, se poartă, vorbeşte, se mişcă, etc, majoritatea oamenilor dintr-o societate sau comunitate. Dacă, de exemplu, la un moment dat majoritatea persoanelor dintr-o ţara ar începe să umble în mâini, acel comportament ar impune normalitatea. Iar indivizii răzleţi, care ar îndrăzni să calce pe picioare, ar fi huiduiţi zdravăn şi etichetaţi bolnavi psihic. Ceea ce vreau să punctez este faptul că durerea din suflet ne însoţeşte cu conştiinciozitate de atâta amar de vreme, pretutindenti, în variaş ocazii, am audiat informaţii despre ea de la absolut toate cunoştinţele, prietenii noştri încât PARE normală salasuirea ei în vizuina spiritului nostru. Aparent pare, dar nu este! Totul nu este decât o iluzie creată de minte, de tiparurile gândirii, de obişnuinţe profund înrădăcinate, de mentalităţi stupide sădite în fragedă copilărie, de convingeri moştenite din familie, de legi nescrise vehiculate printre rubedenii. Suferim şi suferim inutil, în virtutea şi consecvenţi unor loialităţi stupide, dar inconştiente. Să vă ofer un exemplu elocvent. În familia mea era absolut „normal” ca membrii să-şi descarce furia prin ţipete violente şi să-şi rezolve diferendele prin zbierete infernale, şi tonalităţi stridente. Cine ţipa mai tare părea să câştige războiul. Dupa descărcarea aferentă, cerul casnic se însenina şi interacţiunile decurgeau ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici un membru nu purta ranchiună. Am crescut asimilând tiparul cu pricina, înţelegând, crezând cu convingere că aceasta este calea eficientă şi acceptabilă de setare a conflictelor. Surpriză ....când m-am mărit şi am intrat în alte comunităţi. La început nici măcar nu înţelegem motivul pentru care unii prieteni sau colegi îmi întorceau brusc spatele şi se arătau bosumflaţi sau mă ocoleau. Eram derutată, fiindcă nu făceam decât să aplic ceea ce dobândisem în familie, adică CEEA CE ERA NORMAL în familia mea de provenienţă. Însă normalul nu e similar cu NATURALUL. Normalul este doar o secvenţă de comportament sau un pattern cognitiv pe care le-am exersat îndelung şi ca urmare le-am memorizat temeinic. A sosit momentul să renunţăm la programele automate şi să analizăm ce facem, cum procedăm şi mai ales de ce acţionăm într-o situaţie de o anume manieră şi nu în altă formă. Urmărind cu perseverenţă modalitatea concretă în care ne manifestăm, devenind mai conştienţi la noi înşine vom descoperi amănunte surprinzătoare despre noi. Sursa acestor blocaje care împrăştie suferinţa se află înlăuntrul nostru şi nu ceea ce afirmă sau în ceea ce face interlocutorul nostru. Dacă aveţi întrebări sau dileme personale vă invit să-mi scrieţi pe adresa mea de mail: psiholog_maria@yahoo.com

A mânca este o metaforă a felului in care trăim

A mânca este o metaforă a felului în care trăim

Ai analizat vreodată cu conştientă, comportamentul tău alimentar?

Nu, nu te întreb dacă, după ce ai îngurgitat pe nerăsuflate 3 feluri de mâncare, te-ai simţit vinovat! Remuşcările nu sunt sinonime cu meditaţia detaşată de orice afectivitate negativă. „A analiza conştient “ înseamnă a diseca fără răutate sau culpabilitate ce mănânci, de ce mănânci şi câte alimente introduci în tubul digestiv la o singură masă. Dilema esenţială, căpătând pe alocuri proporţii existenţiale este: mă hrănesc fiindcă îmi e foame sau pentru că sunt supărat, sunt nervos, îmi este frică, nu ştiu dacă pot rezolva proiectul de la servici şi nu pot tolera aceste sentimente în interiorul psihicului meu?

A consuma nevrotic orice bucate, a îndesa la repezeală prima legumă sau halcă de carne pe care-ţi cad ochii nu se numeşte nutriţie, ci compulsie alimentară.

Dex-ul on-line, defineşte compulsia prin următoarea formulare:

„COMPÚLSIE (‹ fr.) s. f. Trebuință imperioasă și tendință obsesivă spre desfășurarea unei conduite repetitive, cu semnificație patologică care, dacă nu se manifestă, conduce la tensiune psihică, neliniște etc. Specific compulsiei este caracterul său neintenționat, involuntar, conduită determinată astfel neavând utilitate pentru individ.”

Compulsia (de orice natură) este disperare la nivel emoţional.

Substanţele, oamenii sau activităţile faţă de care dezvoltăm obsesii sunt cele despre care credem că ne ajută să scăpăm de disperare.

Compulsiile de toate modurile sunt rareori ceea ce par a fi. Compulsia nu este o alegere conştientă, ceva de genul: „Parcă anul acesta e la modă compulsia de a mânca. Ia să o probez şi eu, să văd dacă mi se potriveşte!” , ci este o strategie a eului de a tolera o suferinţă fără margini, un supliciu atât de profund încât riscă să ameninţe însăşi supravieţuirea. Într-o traducere aproximativă din limbajul codat simbolic al trupului, comportamentul de a mânca compulsiv este o exprimare a durerii de a nu ne ridica la nivelul pretenţiilor noastre. În ochii proprii nu suntem suficienţi de buni pentru a urma relaxaţi călătoria vieţii.

 Internalizarea unor criticii, devalorizări, standarde absurde adesea inconştiente sau uneori răutăcioase ale figurilor parentale ne-au determinat, în copilărie, să înţelegem că nu corespundem dorinţelor părinţilor noştri. Din nefericire, acest mesaj criptat s-a tălmăcit în mintea noastră imatură, căpătând semnificaţia: ”oricât de mult te străduieşti nu vei izbuti să contezi pentru cineva”. Evident, ideile amprentate variază în funcţie de gravitatea neglijenţei genitorilor noştri sau în acord cu intensitatea indiferenţei lor faţă de nevoile noastre fireşti. Inscripţionările pe care le purtăm în suflet iau forme variate, de la banalul „pentru a obţine ceva de la viaţă, trebuie să sufăr mai întâi”, la ”sunt rea, am făcut ceva rău şi de aceea a plecat tata şi nu s-a mai întors”, „vreau prea mult de la ceilalţi, îi deranjez mereu cu pretenţiile mele exgerate, de aceea bunica mă bate toată ziua” şi până la „e mai bine să mănânci excesiv decât să iubeşti pe cineva deoarece mâncarea nu te părăseşte, dar mama, da”, etc.

Voi reveni într-un articol viitor asupra acestui subiect spinos.

Dacă aveţi întrebări conexe acestui subiect sau dacă vă frământă alte probleme îmi puteţi trimite un mail pe adresa: psiholog_maria@yahoo.com

Doresc să vă anut pe această cale că începând cu data de 9 august 2013 iniţiez o serie grupuri care au ca obiectiv modalităţi viabile de slăbire, fără a ţine regim alimentar. Grupul va avea ca scop declarat înţelegerea sursei primare a dereglărilor alimentare, ceea ce va conduce in final la atingerea unei greutăţii corporale normale si la stabilizarea acesteia.

Un grup este alcătuit din 5-6 persoane, care se vor întâlni o dată pe săptămână, vreme de 8 săptămâni. O şedinţă costă 20 de lei.

Cine doreşte să participe se poate înscrie la adresa de mail mai sus menţionată.

Alte detalii sau informaţii le puteţi obţine, fie scriindu-mi pe mail, fie la tel: 0729004961.

De ce e benefică autoevaluarea propriilor trăsături de personalitate?

Autoreferentialitatea – sau - De ce e benefică autoevaluarea propriilor trăsături de personalitate?

Ce este autoreferentialitatea? Este tendinţa unor indivizi de a se defini pe sine prin criterii stabilite prin propriul efort intelectual sau estimativ. Mai exact este vorba despre capacitatea de a îşi atribui trăsături de caracter dezirabile sau mai puţin dorite, în nuanţe şi intensităţi stabilite de el. Ideea de bază este ca individul să hotărască în ce categorie pozitivă sau negativă îşi plasează propriile însuşiri de personalitate.

De exemplu, o persoană se poate hotărî să se vadă pe sine altruist. Dacă meditează suficient de mult timp asupra capacităţii sale de dărui (timp, bani, obiecte, sfaturi, etc) concluzionează că este predispus să ofere toate aceste foloase familiei şi eventual, prietenilor apropiaţi, însă când vine vorba despre străini, situaţia nu se mai prezintă în aceeaşi manieră relaxată. Omul nostru începe să se gândească de două ori înainte de a furniza lucruri sau chiar timpul său, survenind un soi de egoism bine dozat, nu neapărat patologic, ci oarecum raţional, dacă apreciem că resursele unei familii sunt limitate (şi dacă individul urmărind cu perseverenţă generozitatea va procura orice pentru oricine cere, va constata că familiei şi progeniturilor sale, nu-i mai rămân prea multe, necesare traiului cotidian).

Autoreferentialitatea ar trebui să constituie pentru noi toţi baza acordării de valoare pentru propria persoană, întrucât, astfel, stabilizăm stima de sine. Nu mai are nici o importanţă dacă cineva (într-un acces de furie) îmi spune că sunt “proastă” fiindcă eu pot înţelege că aceasta este părerea lui despre mine şi că (foarte important) ea nu coincide cu opinia mea despre mine. Ştiu că oricine are dreptul de a ridica o observaţie vis-a-vis de un anumit fapt, situaţie sau individ. Dacă credinţa interlocutorului mea se suprapune sau nu, cu impresia mea despre mine, chiar nu are nici o relevanţă. De ce ar fi mai judicioasă, mai bună sau valabilă părerea lui?

În plus, nimeni nu ştie mai bine decât mine cum să mă definească. Eu stabilesc ce cantitate şi în ce grad există o trăsătură în panoplia mea temperamentală. Nu este vorba aici de o autosuficienţă rigidă şi deranjantă ( de genul “doar eu sunt în stare să mă descriu”), ci mai degrabă o raţionalitate bine poziţionată. Ceea ce mă îndreptăţeşte la o atare poziţie şi-mi conferă autoritate crucială este faptul incontestabil că numai EU sunt persoana care a fost prezentă la toate situaţiile în care a intervenit trăsătura respectivă (în care am fost sau nu altruistă), la modul înţelept sau nechibzuit în care am utilizat generozitatea, în ce dozaj am dat sau nu din resursele proprii sau în ce măsură am fost nevoită ori am fost dispusă (fără constrângere) să ofer.

De asemenea, eu sunt singura persoană care a a înregistrat în ce măsură actul în sine poate fi considerat o dovadă de altruism. De exemplu, există o diferenţă categorică între a răspunde cu calm, răbdare şi bunăvoinţă la cererea unui străin care te roagă să-l ajuţi să ajungă într-un anume loc din oraşul tău natal şi altceva între a-i arunca printre dinţi (fără măcar să te opreşti din drum) un răspuns în doi peri, care eventual mai mult îl lasă confuz pe vizitatorul din exemplul nostru. Cineva ar putea acum să replice: bine, dar fapta celui de al doilea trecător, nu ar fi corect să fie categorisită de el drept act de altruism! S-ar constitui într-o înregistrare nerealistă, distorsionantă. Răspunsul este că da, ar fi nerealistă şi distorsionantă, dar doar în raport cu criteriile noastre de evaluare. Din punctul lui de vedere, el a dat dovadă de altruism, aşa cum îl defineşte el.

Prin aceste măsuri, prin definirea trăsăturilor de persoanlitate în manieră proprie îmi pot delimita graniţele eului personal. Astfel, nu mai am nevoie de nicio oglindă umană care să mă reflecte, nu mai am nevoie de aprecierea altora, de schiţarea conturului meu cu creionul altei fiinţe umane.

Ştiu cine sunt şi mă accept aşa cum sunt!

Ultima afirmaţie nu interferează cu spiritul gregar, specific umanităţii. Eu mă autodefinesc conform principiilor mele, dar aceasta nu exclude o apreciere sau o critică bine fundamentată a unui prieten. Remarcile atribuite cu dragoste şi bineintentionate reprezintă surse de progres, ele putând fi înglobate în sistemul nostru de referinţă.

Dacă eu utilizez cu stăruinţă autoreferentialitatea, un alt individ, care va avea ca obiectiv să mă rănească sau să-mi perforeze cu persistentă încrederea în mine (pentru a dobândi control asupra acţiunilor mele), va eşua în planurile sale perfide.

Autoreferentialitatea se constituie într-o unealtă benefică stimei mele de sine. Ea nu va mai fluctua haotic în funcţie de mediul în care trăiesc, de persoanele pe care le frecventez, ci în acord cu credinţele, dispoziţiile sau intelectualizările mele.

Dacă aveţi dileme în raport cu articolul prezentat său întrebări referitoare la probleme personale îmi puteţi scrie pe adresa mea de mail:

psiholog_maria@yahoo.com

Trasaturi esentiale ale unei relatii reusite

M-am chestionat adesea de ce unele relatii esueaza in timp ce altele nu numai ca supravietuiesc, ba chiar mai mult, se dezvolta, cresc, se metamorfozeaza intr-o creatura aparte, dulce, vie, hranitoare, ce ma incarca cu energie si pofta de viata.
 Psihologii sustin ca unul dintre ingredientele principale ale unei legaturi reusite este proximitatea. Oare? ma indoiesc eu. Eu experimentez de mai bine de 25 de ani o legatura la distanta (250 de km) cu o alta persoana. Relatia noastra de prietenie este pura, transfomatoare si revigoranta. Deci se poate si fara apropiere fizica constanta. Importanta este vointa noastra mutuala de a continua.
Am studiat ce scriu cartile, am cautat pe net, am intrebat experti si apoi am scormonit bunul simt al oamenilor obisnuiti.
Iata la ce concluzie am ajuns: pentru a promova si intretine o relatie optima cu o alta persoana sunt necesare dorinta reciproca de a initia si continua relatia, sinceritate profunda si intimitate emotionala
Sa le analizam pe rand:

1. Dorinta de a mentine relatia respectiva.
Pare o trasatura simplista, insa necesita o analiza detaliata a ceea ce reprezentam noi insine, spre ce ne indreptam, ce nevoi sau ce aspiratii detinem. Ar fi utile intrebari de genul: de ce ma simt bine in prezenta acestei persoane? Ce nevoi intime imi implineste? Ce trasaturi oglindeste si cum ma face sa percep lumea? In acest fel, reflectat in ochii altei fiinte umane, reusesc sa inteleg cine sunt eu.

2.  Sinceritate profunda.
Sinceritatea presupune in primul rand sa spun adevarul fata de mine insami si apoi sa posed taria si curajul de a-l recunoaste fata de prietenul meu. Sinceritatea implica necesitatea de a nu ascunde ceea ce cred eu ca " nu da bine in fata altuia", de a renunta la clisee conformiste, de a nu ma piti dupa paravane colectionate in urma experientelor traumatizante (de genul umilirilor traite la scoala, a criticilor din familie, etc). Sinceritatea mai inseamna sa am curajul de a ma infatisa unui alter ego asa cum sunt eu cu adevarat, cu defecte si calitati, cu reactii exagerate fata de paianjeni, cu dragoste fata de ploaie, cu dorinta de a alerga desculta prin iarba umeda.

3.  Intimitate emotionala.
Aceasta trasatura se refera la capacitatea de a-mi deschide sufletul cu onestitate in fata altei persoane si a de a-i ingadui acesteia sa ma zareasca in stare pura, nealterata, fara false pudori, fara mecanisme de aparare, fara emotii de fatada, care " dau bine" in ochii pervertiti ai societatii.
Evident ca aceasta calitate nu se poate implini fara sa un sprijin esential al sinceritatii.

Erori ale profesorului in aprecierea elevilor

Efecte perturbatoare in apreciere

Dintre efectele perturbatoare ce actioneaza asupra capacitatii de evaluare a profesorului cele care produc cele mai pregnante devierii sunt:

- ecuatia personala a profesorului si

- efectul Pygmalion
            Ecuaţia personală a examinatorului. Fiecare cadru didactic îşi structurează criterii proprii de apreciere. Unii profesori sunt mai generoşi, uzitând valorile de „sus” ale scării valorice, alţii sunt mai exigenţi, exploatând cu precădere valori intermediare sau de „jos”. O serie de profesori folosesc nota în chip de încurajare, de stimulare a elevului, alţii recurg la note pentru a măsura obiectiv sau chiar pentru a constrânge elevul în a depune un efort suplimentar. Unii apreciază mai mult originalitatea soluţiilor, alţii conformitatea cu informaţiile predate. O trăsătură aparte a efectului discutat este exigenţa diferită pe care o manifestă examinatorii. Diferenţele se pot evidenţia atât la acelaşi examinator, pe parcursul anului de învăţământ, sau între evaluatorii de la şcoli diferite.

Efectul Pygmalion sau efectul oedipian. Aprecierea rezultatelor obţinute de un elev este influenţată de părerea pe care profesorul şi-a format-o despre capacităţile acestuia, părere care a devenit relativ fixă. Într-un fel, ca şi în mitologia greacă, ideile şi opiniile evaluatorului determină apariţia fenomenului. Profeţiile, odată emise, au şanse mari să se autoîmplinească.
Orice profesor îşi formează despre elevii săi anumite impresii în legătură cu posibilităţile acestora. Până la urmă, aceste păreri vor influenţa, inconştient sau nu, comportamentul şi randamentele elevilor. Încrederea în posibilităţile elevilor şi convingerea manifestă că sunt capabili de reuşite reprezintă modalităţi de diminuare sau de anihilare a consecintelor acestui efect.

Actiunea combinata a celor doua categorii de efecte perturbatoare produc cele mai regretabile erori in aprecierea activitatii elevilor.

Omul, ca individ, reprezinta o entitate structurala si morfologica extrem de complex organizata. Prin urmare este relativ impropriu si nerealist sa se considere ca doar un singur efect perturbator in apreciere poate detine o pondere majoritara. Intricarea indisolubila a aspectelor multiple ale personalitatii evaluatorului cu parerea personala pe care si a construit o profesorul vis a vis de capacitatile de lucru ale unei anumit elev determina o complicare sporita a ecuatiei de evaluare.

In plus, trasaturile de personalitate ale profesorului se pot altera ocazional in functie de dispozitia sa momentana sau in concordanta cu evenimentele de viata survenite in parcursul sau biografic. Desi manualele de pedagogie nu mentioneaza aceste aspecte, este nerealist sa le disconsideram. Profesorul, oricat de adaptat este rolului sau profesional, nu se poate desprinde de latura sa umana. Necazurile si bucuriile vietii sale familiale il insotesc si pe durata orelor de curs. O tristete apasatoare, cu tenta depresiva amprenteaza si maniera sa de evaluare a elevilor sau chiar modul de a privi tanarul. Il deranjeaza orice explozie de bucurie sau o remarca nevinovata, un ras mai zgomotos parandu I se nedrept, raportat la situatia sa dramatica. Reactia sa, perfect adaptata incarcaturii sale sufletesti va fi de a sanctiona drastic acel perturbator acustic. Uneori tendinta de depreciere se poate propaga corespunzator si la un nivel mai insidios, respectiv cel al modului general de raportare la elevul respectiv, de apreciere a perfomantei sale. Este recunoscut faptul ca fiecare eveniment de viata la care participa doua personalitati va genera restructurari masive pe toate planurile de referinta. Fiecare noua intamplare va adauga o nota spefica a asupra modului de raportare aunei persoane vis a vis de celalalt individ. O situatie cu final fericit, imbibat de endorfine, va contoriza o reactie posibila de genul: “ uite ca elevul X este totusi interesat de materie, isi da silinta”, in timp ce o intamplare cu nuante agresive poate determina o revizuire in sens negativ a pareri create asupra unui elev.

O influenta considerabila asupra fenomenului de evaluare a prestatiei unui elev il au si injoctiunile parentale constituite in Supraeul cadrului didactic. Interdictiile timpurii inoculate de genitorii profesorului alcatuiesc un fond restrictiv ce se converteste odata cu scurgerea timpului in autocriticism. Standardele perfectioniste autoimpuse vor fi proiectate si asupra tinerilor aflati in procesul educativ. Astfel, propriile modele de apreciere introiectate de profesor vor influenta maniera sa de evaluare.

Acest efect are remanente devalorizatoare si la nivelul modalitatii de formare a parerii generale asupra unui elev. Daca prototipul sau de estimare a caracterului sau manierei de evolutie a unui tanar este inaltat la cote extrem de ridicate, reflexiile sale se vor dezvolta in concordanta cu opiniile sale criticiste. Nimeni nu se va dovedi suficient de bun pentru a fi admirat sau macar incurajat, eventual nici un elev nu va merita nota maxima. Toate stradaniile copiilor vor fi privite printr o lupa reductionista, cu un ochi care nu va observa decat micile imperfectiuni.

Credintele si convingerile cadrului didactic despre cum ar trebui sa se prezinte o lucrare sau despre cum ar putea sa se exprime un elev functioneaza ca niste filtre perturbatoare ale perceptiei distorsionand raspunsurile furnizate de un anume tanar cursant. Uneori o opinie indrazneata sau extravaganta in sens pozitiv, tineresc poate fi interpretata drept impertinenta de catre rigiditatea functionala a cognitivului adult. De aceea este recomandabil ca un profesor sa si pastreze intacta flexibilitatea mentala, nu doar pentru a accepta idei inedite, dar si pentru a incuraja creativitatea debordanta atat de specifica varstei adolescentine. Daca profesorul interpreteaza un punct de vedere drept jignire adusa persoanei sale, acest fapt se va rasfrange inevitabil si asupra procesului evaluativ, cu reverberatii negative la adresa emitatorului.

Un elev cu un coeficient de inteligenta situat in cuadrantul superior al curbei lui Gauss, ar putea prin interogatiile ridicate sa puna in dificultate cadrul didactic. Acesta, gasindu se in postura sa recunoasca ca elevul il depaseste ar putea dezvolta, prin interventia orgoliului propriu, reactii improprii, ce s-ar rasfrange inevitabil asupra procesului evaluativ.

Cele doua efecte perturbatoare, respectiv ecuatia personala a profesorului si efectul Pygmalion se impletesc indestructibil in procesul de apreciere a prestatiei unui elev. Mintea umana construieste permanent cadre de referinta in tentativa sa de a organiza spatiul in care isi desfasoara activitatea. A emite presupuneri referitoare la capacitatile mentale ale unui tanar, a extrage concluzii bazate doar pe schimburi de pareri limitate la sala de clasa sau a incadra temperamental sau atitudinal un elev prin cateva scene interactionale denota inca o sursa de eroare furnizata de insusi tiparul fuctional al creierului omenesc. Inconstient, profesorul va considera ca aprecierile sale sunt indreptatite sau juste, conforme cu munca depusa de elev, fara sa sesizeze propriile sale carente.

E posibil ca bucuria interactiunii cu elevii sa se metamorfozeze in sursa de eroare a evaluarii. In dorinta de a incuraja prestatia tineriilor aflati in crestere mentala si educativa, profesorul sa le acorde note mari fara discriminare. Acest fapt se converteste in omogenizare cu repercursiuni la nivelul motivatiei elevilor. Cel care depun efort vor fi dezamagiti ca au obtinut acelasi calificativ cu altii colegi care nu s au straduit foarte tare. Urmarea va fi o scadere drastica a interesului pentru materia respectiva.

In concluzie, actul de predare si evaluare necesita o verificare atenta a modalitatilor intrebuintate, o revizuire constienta a credintelor si standardelor introiectate, a tiparelor de interactiune cu elevii cu personalitati maleabile si in formare, precum si o flexibilizare continua a mentalului si comportamentului profesorului. Munca in ansamblu a unui cadru didactic devotat se cere a deveni un esantion de umanitate intricat cu propria straduinta permanenta spre elevare spirituala si profesionala.

Iubiri nocive

Partea a II a


4. Narcisic

Caracteristici: partenerul se va simti mereu ca un soi de satelit afectiv. Se considera pe sine speciale si unice, atinse de divinitate, in vreme ce pe ceilalti ii percep ca findu le inferiori. Este extrem de arogant. In mod paradoxal, cu cat cineva il iubi mai mult pe narcisic, cu atat ii va alimenta superioritatea si cu atat mai mult se va indeparta de partenerul sau de viata.

Propunerea inacceptabila a iubirii egoiste se invarte in jurul a trei scheme mentale distructive: nevoile mele sunt mai importante decat ale tale, ce noroc ai ca sunt impreuna cu tine, daca ma critici inseamna ca nu ma iubesti.

Cum sa recunosti tipul narcisic inainte de a te indragosti?

·        Lasa impresia ca te asculta cand ii vorbesti, insa mintea ii e prizoniera propiului ego, astfel incat daca ulterior (dupa mai multe zile) il intrebi despre discutia purtata, nu si mai aminteste

·        Cele mai frecvente discutii se invart in jurul propriei sale persoane: realizarile lui, familia, casa, trecutul sau

·        Daca il critici sau esti in dezacord cu el, se va simti incomod. La exterior isi va afisa masca amabilitatii, insa in interiorul sau va fi indignat

·        Va incerca sa te convinga ca toate posesiunile sale sunt pretioase. Se va lauda cu cunostintele sale sus puse

·        Nu va recunoaste niciodata ca nu stie ceva. Orice domeniu vei aborda, el va afisa un aer de atotstiutor, de doct

·        Ca sa te cucereasca, iti va spune tot ce doresti sa auzi

·        Uneori razbat la suprafata atitudini nepoliticoase fata de alti oameni sau ura generala

·        Va arata un interes sporit fata de prietenii tai care au statut de VIP sau pozitii sociale importante

·        Detesta sa urmeze normele de comportament impuse din afara

5. Obsesiv-compulsiv

Caracteristici: un adept al controlului absolut, perfectionist dus pana la extrem, nimic nu l satisface (pentru ca exista intotdeauna loc de mai bine), isi priveste partenerul de viata ca pe un individ ineficient, care greseste mereu. Urmarirea obsesiva a perfectionismului ucide spontaneitatea si prospetimea relatiei. Foarte organizat, stabileste reguli si liste de indeplinit.

Propunerea inacceptabila a iubirii perfectioniste se invarte in jurul a trei scheme mentale distructive: gresesti prea mult (critica excesiva), de acum inainte eu voi prelua conducerea, trebuie sa mi mentin emotiile sub control (constrangere afectiva).

Cum sa recunosti tipul obsesiv-compulsiv inainte de a te indragosti?

·        Va observa toate “greselile” pe care le comiti , chiar daca nu va reactiona la exterior fata de ele

·        Va sesiza in prim plan defectele altora. Se va plange de servicii atunci cand iese in oras

·        Atentia lui este focalizata pe detalii, putand pierde din vedere ansamblul

·        Vei observa ca functioneaza excesiv rational si foarte putin in registrul afectiv

·        Daca incalci normele vei fi privit ca un outsider

·        Nu va suporta ca lucrurile (chiar si de la tine de acasa) sa nu fie la locul potrivit

·        Isi va asuma responsabilitati care nu l privesc (si din viata ta), it va da directive referitoare la cum sa actionezi, va lua postura de lider in relatie

·        Vei sesiza ca totul trebuie sa fie riguros organizat, nu exista spontaneitate sau improvizatie

·        Se va arata supusa in fata autoritatilor

6. Antisocial

Caracteristici: nu recunosc drepturile celorlalti, sunt violenti si incalca flagrant normele sociale. Nu sunt capabili de iubire sau apropiere afectiva. Personalitatea lor tinde spre rautate viscerala. Impulsivi si iresponsabili, intreprind frevent actiuni ilegale sau frauduloase. Constiinta de sine fiind imatura, nu naste remuscari conexe actelor sale. Ii trateaza pe ceilalti ca pe niste obiecte. Isi dobandesc siguranta prin monopolizarea puterii. Calitatile lui de razboinic sunt cele care il fac atractiv in ochii partenerului.

Cine manifesta vreuna dintre schemele urmatoare de inadaptare se va simti atras de tipul antisocial: am nevoie de un partener care sa ma apere (autopercepere ca slab), am nevoie de un partener curajos, pe care sa l admir (dispret fata de teama), am nevoie ca celalalt sa ma faca sa experimentez emotii puternice (dependenta de pericol)

Propunerea inacceptabila a iubirii violente se invarte in jurul a trei scheme mentale distructive: nu ma intereseaza nici iubirea, nici durerea ta, iti meriti loviturile, cine te pune sa fii atat de slab?, nu am nici o obligatie fata de tine.

Cum sa recunosti tipul antisocial inainte de a te indragosti?

·        Este inclinat carte distractie si hedonism

·        Va cauta sa te atraga in activitati la limita legalitatii sau in situatii extreme care pun viata in pericol

·        Va incerca sa te implice rapid in relatii sexuale neconventionale

·        Se va concentra asupra acelor aspecte din personalitatea ta care ii vor aduce lui beneficii sau placere, ignorand orice sentiment de al tau

·        Sunt mincinosi si manipulatori

·        Nu va accepta un refuz din partea ta

·        Adora sa si demostreze puterea

·        Te va trata ca pe un obiect sau ca pe o proprietate de a sa

7. Schizoid

Caracteristici: este izolat afectiv si social, pana la limita extrema, indiferent si detasat (din cauza absentei emotiilor), nu simte si nu exprima tandrete fata de partener, are oroare fata de intimitate sau de incalcarea propriului teritoriu. Are impresia ca oamenii sunt dominatori si intruzivi. Comunicarea sa se reduce la fapte concrete si este exprimata foarte concis si succint. Tentinta pronuntata spre izolare. Nu se poate apropia afectiv de nimeni. Ii plac multimile de oameni unde se poate pierde, unde isi poate disipa identitatea.

Cu cat ii daruiesti mai multa iubire unui schizoid, cu atat se va departa de tine fiindca se simte amenintat.

Propunerea inacceptabila a iubirii distante se invarte in jurul a trei scheme mentale  distructive: autonomia mea nu este negociabila (cultul libertatii), nu ti inteleg emotiile si sentimentele (incompetenta emotionala extrema), pot supravietui si fara iubirea ta.

Cum sa recunosti tipul schizoid inainte de a te indragosti?

·        Reactiile lor afective sunt reduse, plate sau inexpresive

·        Nu simte placere in relatiile intime

·        Totul ii este indiferent, ceea se va traduce in practica prin lipsa de initiativa fata de orice plan sau actiune

·        Este o persoana solitara sau cu foarte putini prieteni, cu o istorie sentimentala saraca

·        Viata lui interioara este minimala, lovita de lipsa de imaginatie si de un realism izbitor

·        Este imun la critica sau lauda

·        Conversatie despre sentimente il incomodeaza fiindca nu intelege emotiile si nici nu le traieste

8. Limitrof

Caracteristici: impulsiv, instabil emotional, paradoxal, capricios, iresponsabil, nisigur, predispus la dependente de tot felul. Felul sau de a fi este coordonat de imprevizibil si explozie pasionala. Relatia cu acest tip este lipsita de stabilitatea functionala necesara. Temperamentul limitrofului este guvernat de instabilitate si incertitudine. Modalitatea practica de a se comporta si gandi depinde categoric de dispozitia sa de moment, de aspectele din trecut pe care le evoca mintea sa in acel moment.

Propunerea inacceptabila a iubirii haotice se invarte in jurul a trei scheme mentale distructive: nu stiu cine sunt si nu stiu ce vreau, nu pot trai nici cu tine, nici fara tine, te iubesc si te urasc.

Cum sa recunosti tipul limitrof inainte de a te indragosti?

·        Poseda fluctuatii emotionale iesite din comun

·        Are comportamente paradoxale

·        Nevoie de a placea

·        Este permanent in cautare de senzatii tari si de sex

·        Este in ansamblu un cocteil de seductie, extravaganta, emotii necontrolate si sinceritate vecina cu nerusinarea

·        In relatie doresc sa detina controlul si nu se sfiesc sa recurga la manipulare pt a-l obtine

·        Spirit combativ si adeseori incapatanat

Iubiri nocive

- Partea 1-

1. Histrionic

Caracteristici: dorinta de a fi mereu in centrul atentiei, emotivitate excesiva, comportament seducator, grija exagerata pt aspectul fizic, atitudine dramatica si uluitoare, tendinta de a vedea intimitate acolo unde nu exista si de a fi inflacarati in relatiile interpersonale.

Schemele de gandire  care oscileaza intre doua opozitii sunt: sunt un nimeni (cand lumea nu le acorda atentie sau cand dezaproba comportamentul lor) si sunt o fiinta exceptionala si speciala care ii cucereste pe toti (cand ceilalti rapsund pozitiv si cu interes incercarilor lor de a atrge atentia). Ei functioneaza dupa trei atitudini distructive pt iubire: viata ta trebuie sa graviteze in jurul meu (dorinta de a atrage atentia cu orice pret), iubirea este un sentiment pur (emotivitate, expresivitate) si iubirea ta nu mi este de ajuns (insatisfactie afectiva).

Daca manifesti una dintre vulnerabilitatile urmatoare este posibil sa devii prada usoara a unui partener histrionic: am nevoie de un partener light care sa nu mi complice viata (persoane care functioneaza dupa o schema superficiala sau frivola), am nevoie de cineva care sa fie mai extrovertit decat mine (incompetenta sociala), am nevoie sa fiu apreciat (stima de sine scazuta). Histrionicii le spun celorlalti exact ceea ce vor sa auda pt a primi in schimb afectiune si atentie.

Cum sa recunnosti tipul histrionic inainte de a te indragosti?

·        Atrag atentia prin felul de a se imbraca, de a vorbi prin miscari sau gesturi

·        Se implica emotional in toate lucrurile pe care le spun si le fac

·        Nu stiu ce inseamna discretia, asa ca e posibil ca la cateva minute de la sosirea intr un loc public sa devina tinta tuturor privirilor sau comentariilor

·        In ciuda exceselor demostrative e f posibil sa te lovesti de un nu hotarat daca incerci sa treci repede de la jocul seductiei la cel sexual

·        E posibil sa apara mangaieri, atingeri, apropieri uneori intruzive sau intrebari foarte directe care te vor pune in defensiva in fata unei asemenea indrazneli

2. Paranoic

Caracteristici: partenerul este vinovat pana la proba contrarie, sunt banuitori, neincrezatori, obliga partenerul constant sa aduca dovezi de fidelitate si loialitate. Problema paranoicului este suspiciunea care devine in mod irational absoluta si se transforma in stil de viata.

Propunerea inacceptabila a iubirii suspicioase se invarte in jurul a trei scheme distructive: daca iti voi oferi dragoste, vei profita de mine (inhibitie defensiva), daca nu sunt vigilent ma vei insela (focalizare neadaptata), trecutul te condamna.

Daca esti stapanit de vreuna dintre schemele de gandire inadaptate urmatoare, este posibil sa fii atras de un tip paranoic: am nevoie de un partener care sa mi justifice si sa mi impartaseasca izolarea, am nevoie sa fii gelos si sa suferi dupa mine, sa simt ca ma iubesti cu adevarat, am nevoie sa ma ajuti sa mi depistez inamicii.

Cum sa recunnosti tipul paranoic inainte de a te indragosti?

• Nu va dori sa raspunda la intrebari legate de viata sa personala
• E posibil sa vrea sa deschida personal bautura pe care urmeaza sa o bea
• Nu va accepta sa faca sex intr un loc necunoscut, va verifica totul, va incerca sa mentina o relaite distanta afectiv, pt a nu fi cunoscut
• Va incerca sa afle multe lucruri despre trevutul tau, cautand detalii supecte
• Va fi atent la atitudinea ta fata de sexul opus pt a ti avalua gradul de fidelitate
• Va verifica nota de plata de mai multe ori
• Va avea tendinta sa si minimalizeze castigurile pt a se asigura ca nu umbli dupa averea sa
• Gelozia si dorinta de control, nu vor intarzia sa apara. E posibil ca dupa cateva intalniri sa ti ceara explicatii pt vreun gol in informatii.
• Repertoriul sau va fi plin de “de ce” uri pt a ti descifra intentiile

3. Pasiv-agresiv

Caracteristici: sabotaj, lentoare exasperanta, incalcare a promisiunilor, indolenta, toate la un loc si imprevizibile. Iubire ambivalenta si conflictuala: nici prea aproape, nici prea departe, iubire ostila si dependenta in acelasi timp. Conflictul cu autoritatea este una dintre caracteristicile principale ale acestui tip.

Propunerea inacceptabila a iubirii suspicioase se invarte in jurul a trei scheme distructive: apropierea ta afectiva ma incatuseaza, departarea ta ma nelinisteste,(ambivalenta interpersonala), trebuie sa ma opun iubirii tale, insa fara sa te pierd (sabotaj afectiv),  desi ne iubim, totul va merge din rau in mai rau.

Tactica sa consta in a profita de avantajele pe care I le aduce partenerul (confort, securitate) fara insa a si asuma vreun compromis sau a face vreun efort. In esenta, neglijarea, lipsa de punctualitate, sarcinile prost indeplinite reprezinta o forma de terorism relational. Premisa de la care pornesc ei este: iubirea are darul de a cosntrange, deci trebuie daramata.

Cum sa recunnosti tipul pasiv-agresiv inainte de a te indragosti?

·        Promit mai mult decat fac

·        Daca le vezi intai latura neputincioasa, te vei trezi din senin ca incepi sa le faci tot felul de servicii

·        Sunt deosebit de neseriosi (nuraspund la telefon, ajund tarziu sau deloc la intalniri). Se vor justifica mereu, numai pt a o lua de la capat

·        Cer favoruri, insa nu ofera la randul lor

·        Nu le va placea sa fii tu cel care manevreaza situatia, insa nici nu vor prelua ei fraiele

·        Relatia va intra rapid pe un teren sinuos. Daca nu suni te va cauta, iar daca te vei arata interesat, se va departa din nou

·        Nu va face nimic din ceea ce nudoreste sa faca

·        Va avea printre cei din jur faima unui om care nu si indeplineste promisiunile

Pentru mai multe informatii sau detalii va rog sa ma contactati pe adresa mea de mail: psiholog_maria@yahoo.com. Pentru consultatii psihologice pot fi contactata la 0729004961. Mai multe detalii gasiti pe http:// psihologie.webs.com/