Stresul derivă din emoţii reprimate

Dr. David Hawkins notează în Letting go, Calea renunţării: „Predispoziţia noastră către stres este rezultatul direct al cantităţii de sentimente reprimate sau suprimate acumulate. Cu cât renunţăm mai mult la presiunea emoţională, cu atât devenim mai puţin vulnerabili la stres şi la bolile pe care acesta le cauzează.” Deşi concepţiile materialiste accentueză faptul că stresul depinde de condiţiile exterioare în care vieţuim, în realitate stresul e direct proporţional cu factori interni dintre care pot fi enumeraţi: vulnerabilitatea emoţională, experienţa trecută cu evenimentul respectiv, credinţa noastră referitoare la cât de competenţi suntem să gestionăm existenţa, sentimentul de neajutorare rezident în subconştientul fiecăruia. Cu alte cuvinte ne stresăm singuri, iluzionându-ne că ne ameninţă rata la casă, frecând gânduri de panică, imaginând „ce e mai rău”. Pericolele par reale pt mintea noastră înfricoşată, alipită de un trup vulnerabil. Să luăm drept exemplu avertizarea de la tv care proclamă sistematic că „excesul de zahăr, sare şi grăsimi dăunează grav organismului”. La prima vedere gestul pare unul iubitor şi grijuliu. Dar hai să-l disecăm: Nu se precizează ce înseamnă exces! Cât de mult e prea mult? Oare e similar pt toţi, că doar avem greutăţi diferite? 5 grame de sare poate e suficient pt un copil de 7 kg, dar face rău unui adult care cântăreşte 95 de kg? Apoi nu se ia in considerare activitatea desfăşurată de o fiinţă: unui sportiv de performanţă care pierde intens minerale prin transpiraţie, oare nu i-ar fi de folos o cantitate puţin mai mare care să suplinească pierderea? Avertizarea publică lucrează numai la nivel material. Nu ia în considerare impactul psihologic pe care-l produce reclama cu pricina. Tot auzind sistematic acest mesaj, se imprimă în mentalul fiecăruia ideea că sare, zahărul şi grăsimile sunt dăunătoare. Adică încet încet ajungem cu toţi să fim convinşi că sarea, zahărul şi grăsimile ne pot îmbolnăvi. Mintea e cea care dirijează funcţionarea corpului fizic. Ce credem se reflectă la nivelul trupului confirmă Cursul de miracole. Dacă nouă ni se inoculează părerea că sarea, zahărul şi grăsimile ne cauzează boli ori de câte ori le vedem în faţa ochilor ni se ve reactiva mesajul. Vom ajunge să fim convinşi că elemente cu care ne întâlnim zinic sunt toxice. Dar ele sunt prezente în nenumărtate alimente: pâine, brânză, mezeluri, lapte, etc. În plus, reclama nu specifică că numai zahărul rafinat e posibil să nu fie tocmai sănătos, dar nu şi cel din fructe, miere, legume. Adiţional, reclama nu precizează în ce fel ne dăunează astfel lăsând frica să se insinuează şi să activeze cele mai nrege coşmaruri ale fiecăruia. E suficient să credem că ceva ne face rău şi brusc ne înfricoşăm, ceea ce ne stresează organismul. Prin credinţele pe care le adoptăm ne limităm singuri. Ne facem să credem că există ceva din lumea acesta care ne dăunează. Dacă ne reamintim că suntem spirite, că suntem veşnici şi invulnerabili vom realiza cât de absurdă e pretenţia celor din mass media care vor să ne sperie să credem că zahărul, sare şi grăsimile ne îmbolnăvesc. Frica şi gândurile negative ne slăbesc sistemul imunitar de zeci de ori mai tare decât orice aliment considerat toxic. Nimic din natură nu are puterea de a ne îmbolnăvi sau de a ne dăuna decât dacă noi îi acordăm permisiunea.a cest lucru se realizează crezând că acel lucru e dăunător. Credinţa e o putere persoanlă, o cantitate de energie vitală pe care noi o deviem şi o investim în lucrul respctiv. Retrăgând puterea investită, lucrul devine inofensiv. E suficient să nu mai credem cu toată inima şi mintea că ceva nu ne face rău şi acela nu ne va mai face rău. Eu obişnuiesc să verific pe propria piele toate metodele pe care le propun pe blog. Aşa am procedat şi în cazul de faţă, în ceea ce priveşte puterea credinţei. Înainte vreme obişnuiam să fiu convinsă că răceala se ia. Aşa că ori de câte ori cineva era răcit în preajma mea, eu mă feream de el ca de dracu, iar dacă faptul nu era posibil după câteva zile răceam şi eu. De când am citit cărţile dr. David Hawkins şi am înţeles cât de tare mă autosabotez prin propriile mele credinţe am renunţat la convingerea că răceala e molipsitoare. După câţiva ani de practică a renunţării la credinţele limitative, acum stau lejer în proximitatea persoanelor bolnave şi nu mă mai îmbolnăvesc. Ne stresăm singuri prin gândurile negative pe care le întreţinem, în care ne investim puterea credinţei. Cursul de miracole susţine că nimic din această lume nu ne ameninţă în afara prorpiilor noastre cugete. Deci, atenţie la propriile gânduri! În majoritatea timpului oamenii sunt atât de pârjoliţi de propriile cugete, atât de lipiţi de ele încât nici măcar nu-şi dau seama prea bine ce gândesc. Autoobservarea câmpului conştient va devoala o serie de surprize. Pt sporirea eficacităţii e necesar ca exerciţiul să se deruleze pe întreaga zi, păstrând între propriile gânduri şi conştiinţă un spaţiu. A ne contempla gândurile ce ne străbat cerul interior de la o distanţă de siguranţă ne va permite să recepţionăm şi să demontăm schemele cognitive care ne conduc existenţa şi ne amărăsc.