Cum un program mental ne dirijează gândirea

La nivelul actual de dezvoltare a conștiinței, omenirea funcționează de pe nivelul chakrei a treia, cea egotică. Acesta nu înseamnă că celelalte chakre sunt moarte sau în vegetează, ci doar că individul respectiv gândește și adoptă decizii filtrând orice percepție prin intermediul programelor rezidente în chakra de reședință a egoului, respectiv chakra 3. Această chakră te predispune să crezi că tu ești centrul Universului, că meriți totul în lumea aceasta, că orice acțiune a cuiva trebuie raportată numai la interesele tale, că trebuie să te lupți ca să-ți procuri cele trebuincioase supraviețuirii, că e necesar să te aperi constant fiindcă totul în jur atestă un atac, etc. Toate aceste convingeri intim înrădăcinate în minte constituie programe mentale. Acum înțelegem că orice cuget și fiecare hotărâre a noastră va fi filtrată prin programele mentale mai sus menționate. Ca să descifrăm mai concret cum funcționează lucrurile, haideți să adoptăm un exemplu: O nepoată își vizitează mătușa din altă localitate. Spre seară, fata se oferă să ducă gunoiul la ghenă, felicitându-se că face o faptă bună întrucât o scutește pe bătrână de o ieșire intempestivă în frig. La revenirea în locuință, mătușa ignoră gestul nepoatei și nici nu se sinchisește să-i mulțumească. Fata nu ripostează verbal, dar se înfurie în regim silențios. La suprafața vizibilă, comportamentală totul pare în ordine, căci nici una dintre interlocutoare nu-și exteriorizează emoțiile nefaste (vârstnica lipsa de recunoștință, iar tânăra, furia). Absența autoobservării propriilor sentimente le predispune să rateze ceea ce trăiesc efectiv. Astfel, fata nici măcar nu e conștientă că a reprimat instant acea mânie pasageră. Acest lucru însă își va arunca efectele a doua zi când mătușa va spune ceva despre gunoi, dar fata orbită de resentimentele de ieri va auzi că i se reproșează că nu a dus nici măcar gunoiul. Urmarea logică va fi că tânîra se va încărca cu o nouă porție de furie. Dacă ar fi derulat filmul evenimentelor, dacă ambele ar fi fost conștiente de ceea ce se petrece în sufletele lor ar fi depistat programele ce sălășluiau în subconștientul fiecăruia. Să investigăm filiera mentală a fetei: Din punctul ei de vedere, fata se enervează fiindcă a efectuat o „faptă bună” și nu a primit mulțumirile așteptate, iar în ziua următoare ea cumulează o altă doză de iritare întrucăt a fost mustrată. În capul ei, adică conform logicii programului ei mental, ceea ce a auzit ea e purul adevăr, iar bătrâna a procedat incorect. Modul de gândire îmbibat în logica programului ei mental o determină să creadă că are dreptul să fie furioasă. Această legitimare a furiei contravine flagrant adevărului divin. Conform legii Dumnezeiești nicio mânie nu poate fi justificată. În realitate, mânia din seara precedentă i-a convertit auzul. Tânîra efectiv nu a auzit vorbele mătușii, ci numai ceea ce dospea in mintea ei de cu o seară înainte. Bătrâna nu i-a repoșat că nu a dus gunoiul, dar furia neprocesată din seara precedentă a făcut-o să audă, să perceapă ceea ce sălășluia deja in mintea ei. Astfel observăm cum a doua șarjă de furie a fetei era gratuită, autoprovocată. Săpând mai în adâncimea lucrurilor, investigația ne conduce spre a descoperi că prima doză de furie a fetei deriva din opinia ei că oamenii trebuie să-i fie recunoscători pt acțiunile pe care ea le îndeplinește pt alții. Sub imperiul furiei crescânde, fata decide să nu mai ajute niciodată pe nimeni, de vreme ce oamenii nu sunt in stare să fie recunoscători. Acum haideți să vedem cum ar fi fost benefic să decriptăm această întâmplare aparent nesemnificativă: Despicând conștient ansamblul programului sesizăm că el se compune din două componente: - Una care stipulează că orice individ trebuie să-i mulțumească ei pt faptele bune efectuate in favoarea lui - Alta care o obligă pe ea să fie recunocătoare celorlalți care o ajută. Amândouă declarațiile mentale furnizează proprietarului o senzație de “normal”. Adică respectivul trăiește cu impresia că așa e nomal să decurgă lucrurile de fiecare dată, că oricine posedă responsabilitatea de a mulțumi. Caracteristica pregnantă a unui program mental imprimă gândirii această obligativitate. În traducere, omul simte în interior că a fost redreptățit, că nu-i s-a acordat ceea ce i se cuvenea, ceea ce produce frustrare și iritare, chiar dacă posesorul nu le obsevă cum cresc in interiorul său. Dacă cercetăm detașat această normativă mentală observăm cum ea impune efectiv altora ce să facă și ce să simtă. Mai detaliat, acea secțiune a programului mental care susține că “orice individ trebuie să-i mulțumească ei pt faptele bune efectuate in favoarea lui” comandă altuia ce să facă. Aceasta reprezintă o formă clară de control, chiar dacă el se situează la un nvel atât de subtil încât nici măcar nu este sesizat conștient. Fiecare dintre noi este responsabil numai de actele și cugetele proprii. Nu avem dreptul să obligăm pe cineva să ne acorde ceea ce pretindem. Bucata aceasta de program mental acționa contant în viața ei, ori de câte ori un străin nu-i mulțumea pt o indicație stradală ocazională, pt o grijă, o vorbă frumoasă, etc. Nedepistarea conștientă a acestui fragment de program mental o făcea pe fată să acumuleze mereu furie, cu repercursiuni dramatice asupra sănătății sale. Analizând o doua porțiune a programului ei mental, cea care argumenta că “ea trebuie să fie recunocătoare celorlalți atunci când ei o ajută” observăm că el era menit să dezvolte recunoștința. Prin hotărârea ei, adoptată în plină criză de furie, de a nu mai face nimic pt nimeni, fata anihila întregul program. Urmarea ar fi fost închiderea inimii, o decizie cu consecințe extrem de dăunătoare. Concluzia tinerei că nu merită să mai facă nimic pt nimeni decurgea din procesarea informațiilor (a celor petrecute in cele două zile) prin prisma opiniilor egoului, din nedevoalarea conștientă a acelui program mental depozitat în mintea sa. În absența unei astfel de investigații conștiente, tânăra ar fi rămas la concluzia ei fatală (că nimeni nu merită minic). Însă beneficind de avantajele observării conștiente, ea a priceput că ceea ce părea a fi o nedreptate s-a dovedit a fi un imens cadou al Universului. Acesta alcătuiește numai un exemplu simplu de program mental, dar sute sau mii de atare specimene mucegăiesc neștiute in subsolurile minții noastre. Numai autoobservarea perpetuă a modului in care gîndim, vigilența continuă de a despista ce simțim ne va scoate din suferință.