Lumea perfectă

În interiorul nostru intim, toţi avem impresia că suntem desăvârşiţi. Din punct de vedere al egoului individual, ce înfăptuim noi e nemaipomenit, prin opoziţie cu ceea execută alţii, care evident e fundamental eronat. Noi avem întotdeauna dreptate, iar toţi ceilalţi greşesc mereu. Extrapolând noţiunea, practic vieţuim într-un paradis interior, o lume perfectă. Când privim în afara noastră şi sesizăm incongruenţele dintre credinţele personale şi cele ale altora, brusc exteriorul devine plin de defecte, instabil şi periculos. Şi atunci pornesc să curgă judecăţile devalorizatoare! Până în prezent nu am întâlnit vreo personalitate care să nu fie nemulţumită de ceva (şi aici mă includ şi pe mine, evident). În urma investigaţiilor am descoeprit că una dintre cele mai eficiente modalităţi de a ne suprima amărăciunea afectivă este reprezentată de acceptarea realităţii, aşa cum vine ea spre noi. Acest concept nu se traduce neapărat prin a nu mai întreprinde nici o acţiune menită să transforme realitatea înconjurătoare, ci mai degrabă e vorba de o alterare din rădăcini a mentalităţii individuale. Să ne străduim să punem mai degrabă accentul pe ceea ce posedăm şi nu pe ceea ce credem noi că ne lipseşte, pe calităţile pesonale şi nu pe defecte, etc. Ne-am scuti de multe turmentări sufleteşti dacă în loc să ne dăm ce ceasul morţii că nu obţim ceea ce tocmai ni s-a năzărit in minte, mai degrabă am considera că ceea ce ne aduce destinul reprezintă un dar divin. Nisargadatta Maharaj un iluminat indian afirma că prescripţiile soartei sunt dureroase, dar ele trebuie interpretate ca un medicament pentru vindecarea noastră sufletească. Când un doctor se străduieşte să ne tămăduiască trupul nu protestăm când luăm medicamente, deşi cele mai numeroase sunt extrem de amare şi cu efecte secundare nefericite.