Gândul e mai puternic decât fapta!

Ce se întâmplă cu o faptă după ce s-a isprăvit? Pur şi simplu dispare în neant. Dacă n-ar fi cugetul bazat pe memorie, care să-şi amintească de ea, ar fi ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată. În contrast, un gând poate supravieţui o viaţă întreagă complet neatins de scurgerea timpului. Un gând ce reactualizează un eveniment de acum 55 de ani pare la fel de proaspăt. Justiţia pământeană incriminează numai faptele fiindcă cugetele nu pot fi dovedite. Astfel, omul rămâne cu fantasma că poate gândi orice, vis a vis de oricine şi nu va păţi nimic. Dar orice gând rămâne înregistrat în memoria universală a Cosmosului, în aşa numitele Cronici Akashe. Nimic din ce ne trece prin minte nu se pierde, iar dreptatea Divină se bazează tocmai pe ele. Mai precis, actul de justiţie divină depinde fundamental de intenţia cu care desfăşurăm o acţiune. În spijinul acestei afirmaţii stă şi testul kinesiologic. El răspunde acurat numai unor verificări în scopuri integre. Dacă indivul deţine gânduri de răzbunare sau urmăreşte profituri individuale, testul nu-i va indica adevărul. Aceeaşi faptă va fi recompensată la nivel spiritul dacă este altruită şi va fi cotată drept karmă negativă dacă a fost executată cu gânduri necurate. Este recomandat să privim în interiorul nostru ca mare sinceritate pt a devoala ţelul exact pt care urmărim să obţinem ceva. Eul nostru are propensiunea de a ne amăgi. Ajungem să credem că tânjim după procurarea unui lucru pt scopuri nobile, însă o privire mai atentă ne poate dezvălui că mai curând tindem spre răzbunare. Ancoraţi în materialism, induşi în eroare de formele trupurilor pe care le zărim pretutindeni ne înşelăm crezând că ne limităm numai la contururile fizice. Refuzăm existenţa spiritului şi ne reducem vieţuirea numai la aspecte cotidiene, la obiective meschine, la distracţii. Parcă aşteptăm să treacă timpul pe lângă noi. Oare la atât să se reducă viaţa omului, la a mânca, a bea, a munci şi a se distra? Şi care e scopul tuturor acestor activităţi? Această trebăluială continuă cu fleacuri, această veşnică ocupare a minţii cu prostioare reprezintă o strategie a minţii condiţionate care să ne abată de la a observa adevărul despre noi, de la a depista cum ne iluzionăm singuri. Gândurile au urmări cosmice. Un atac mental la adresa unui confrate ne poate îmbolnăvi. Prin judecăţi strâmbe ne postăm singuri în poziţii de vulnerabilitate, ce cauzează „accidente”, pierderi, „lovituri ale sorţii” sau boli fizice. Deşi mentalitatea generală susură că nenorocirile care ne lovesc vin din afara noastră, că nu au nici o inserţie în noi, adevărul este taman pe dos. Gândurile noastre ce nesocotesc legile divine le atrag pe toate. Vibraţia specifică a gândurilor noastre poftesc la în existenţa noastră tot soiul de dubioşenii nefaste. O decizie neinspirată poate produce consecinţe in mai multe lumi astrale. Acum ceva vreme m-am supărat rău şi am hotărât in sinea mea să exclud o fiinţă din viaţa mea. Liniştea sufletească ce a urmat deciziei m-a condus la ipoteza că era una justă, argumentată. Era însă numai reverberaţia stopării unei tribulaţii îndelungate. Curând mi s-a pus in vedere prin mijloace oculte că decizia mea va produce dereglări grave în multiple sectoare ale universului. Am rămas stupefiată fiindcă nu aveam habar că o hotărâre a unui om poate influenţa cumva o parte a universului, însă am purces urgent la revizuirea deciziei. Din fericire, gândurile pot fi întoarse din drum. Iertarea şi reconectarea la iubire ne va îndruma pe cărarea cea mai in acord cu divinitatea. Aşa că atunci când vă treziţi admonestând pe cineva sau adoptând o decizie strâmbă nu vă mai sprijiniţi pe mintea condiţionată, atât de supusă erorilor, ci faceţi apel la conştiinţă. Cereţi ajutorul divin şi aşteptaţi răspunsul! Simplul fapt de a medita dorind sănătate şi fericire tuturor apropiaţilor sau întregii lumi produce efecte mult mai puternice decât s-ar crede. E un gest de iubire dezinteresată, ce pontează la creearea karmei pozitive. La un moment dat in evoluţia mea m-am găsit în situaţia de a fi nevoită să execut un ritual de iertare. Am ales un aşa zis„vrăjmaş” şi m-am concentrat asupra sarcinii impuse. Mi-am dat silinţa fără însă să cred că ritualul meu mental va avea vreo repercursiune în plan fizic şi la ceva vreme, mare mi-a fost surpriza să constat că relaţia mea cu individul duşmănit s-a modificat radical. Simplul fapt de a ierta in sinea mea a confecţionat efecte palpabile interrelaţionale. Având in vedere toate aceste consideraţii expuse se cuvine să cercetăm direcţia în care se îndreaptă preponderent mintea noastră. Lăsată nesupravegheată, mintea produce năzbâtii, ale căror consecinţe le suportăm tot noi. Fiţi atenţi ce gândiţi ! Detectarea cugetelor personale produce teamă la început datorită afluxului masiv de prostii, răutăţi, nebunii care sunt observate. Individul are impresia că toate acele monstruozităţi sunt emise de el, că îl reprezintă şi va fi inundat de vinovăţie. Când am iniţializat procesul de urmărire a gândurilor mele am căzut în depresie, murmurând continuu că sunt cea mai rea persoană din lume, că sunt vinovată şi nu merit nimic. Nu vă îngrijoraţi şi nu vă acuzaţi! Autoblamarea nu rezolvă nimic. Ba din contră înrăutăţeşte lucrurile. Iată ce notează dr. David Hawkins în spumoasa sa carte Sinele: realitate şi subiectivitate, editată de Editura Daath: „Pentru a face lucrurile şi mai complicate nivelurile de comportament şi atitudinile programate emit un câmp energetic în câmpul energetic colectiv al întregii omeniri. Ele sunt deci întărite din câmpul de influenţă, care este inaccesibil conştienţei obişnuite.” Ce vrea să ne transmită cu aceste rânduri? Că in univers există o serie de câmpuri energetice care influenţează cugetele oamenilor. Fiecare individ atrage din univers acele structuri energetice care sunt in acord cu nivelul său de dezvoltare al conştiinţei. Mai precis, ceea ce gândim emite un soi de semnal in cosmos şi se întoarce la noi aducând cu sine alte gânduri asemenea celor trimise. Cu cât ne ancorăm gândirea mai mult in nefericire, in ură, in mânie şi materialitate, cu atât universul ne va răspunde cu aceeaşi monedă. Ieşirea din capcana gândurilor recurente se realizează prin meditaţie, conştientizare şi iertare. O colecţie de gesturi orientate intenţionat spre adevăr şi iubire ne propulsează spre straturi mai pure ale conştiinţei. Cu cât omul se orientează mai abitir spre iubire, cu cât rumegă gânduri focalizate spre adevăr, spre ajutorarea altruistă a altora, cu atât universul îi va întoarce aceeaşi categorie de cugete. Aceste gradiente ale conştiinţei despre care am tot pomenit constituie gradaţii din ce in ce mai mari ale dezlipirii de programele mentale negative ale egoului. Nu înseamnă că un cetăţean cu un nivel de conştiinţă mai ridicat e mai performant decât altul cu un coeficient de conştiinţă mai scăzut. Termenul se referă numai la gradul de îndepărtare de adevăr, la cât de tare ne lăsăm păcăliţi de programul egoului. Dr. David Hawkins explică: „Scala calibrată a conştiinţei nu desemnează judecăţi de genul 500 este mai bun decât 355, deoarece acestea nu reprezintă decât un program al eului. Un arbore mai mare nu este mai bun decât unul mai mic. Astfel, nivelul conştiinţei reprezintă un anumit loc pe o curbă de învăţare, precum şi un stadiu in evoluţia conştiinţei. Fiecare nivel are propriile recompense şi propiile aversiuni.” Revenind la tema noastră de bază remarcăm că gândul este cel care creează. Nimic nu se poate transpune in material, adică în faptă până ce nu a fost iniţial prelucrat la nivel mental. Orice idee inovativă va fi fost iniţial gândită. Pt a se pune in practică o faptă are nevoie de spaţiu şi timp. Ori este atestat documentar că teleportarea şi telekinezia sunt manipulări ale gândului fără a ţine cont de legile mundane ale mecanicii newtoniene, care iau in calcul şi nu pot fi desfăşurate in absenţa spaţiului si a timpului. Viteza cu care călătoreşte un gând este de departe superioară celei faptice. Telepatia trasmite informaţii şi atenţionări la distanţe fabuloase. Inainte de fi pus în aplicare un plan de răzbunare de pildă, omul cugetă de 100 de ori mai multe gânduri. El visează minute in şir la felul in care să se răzbune, ce va simţi, cum îl va pedepsi pe răufăcător. Mormanul de cugete se acumulează, iar fapta rezultată va fi singulară. Cauzalitatea in care credem noi nu este decât a egoului. Ea depinde de alte fenomene ce aparţin planurilor astrale. Gândurile sunt cauza faptelor. Atitudinile de suprafaţă dezvăluie forma gândurilor din interior. Devenim transparenţi prin urmărirea conduitei, a reacţiilor, a gesturilor. Mimica e o expresie, o punere pe chip a unor gânduri. Astfel se relevă legătura dintre trup şi mental. Simptomele fizice pot fi produse prin fantasme.