Procesele afective împlinesc ţeluri importante

§ Armonizarea ori conflictul individului cu ambianţa înconjurătoare. Starea afectivă de bine ne sugerează că am experimentat un aspect al realităţii care se află în consonanţă cu dorinţele noastre curente. Mânia scăpată de sub control ne arată că frustrarea noastră interioară a depăşit cotele tolerabile de organism şi se revarsă; § Prin prezenţa lor, sentimentele ne asigură un feedback privind relevanţa personală a circumstanţelor trăite; § Comunicăm în exterior dispoziţia personală. Expresiile dinamicilor sufleteşti au roluri multiple: de comunicare, de manipulare a altora, de autoreglare, contagiune afectivă, de catharsis; § Învăţând să le recunoşteam simptomatologia specifică, le putem identifica în decursul apariţiei interioare, căpătând un instrument util de gestionare şi autocontrol al propriei reacţii în ipostaze critice. Paralizia mentală sau atitudinală datorată unui aflux emoţional colosal nu zugrăveşte beneficii sociale; § Pun bazele empatiei, cărămidă destoinică a relaţiilor interpersonale armonioase. În cazul în care partenerii de interacţiune umană eşuează în a ne realiza aşteptările, rezultatul este că ne supărăm. În acest dans social, se creează o relaţie interactivă între organism şi mediu; § Omul caută activ să-şi satisfacă nevoile şi doleanţele. Pentru a făuri acest deziderat, el îşi mobilizează energia organismului. Emoţionalitatea exprimă tocmai acel furnizor capabil să ne ajute să funcţionăm, să investim efort pentru a ne conduce la îndeplinire planurile imaginate. Dacă tensiunea afectivă scade atingând starea de indiferenţă, se va tempera şi capacitatea individului de a soluţiona problemele noi. Dezacordul dintre raţional şi afectiv duce la dezadaptare tranzitorie. Intensitatea sentimentului trăit are o importanţă covârşitoare în dimensiunea realităţii curente. Este cvasi-cunoscut faptul că emoţia ce depăşeşte o intensitate extremă, indiferent de polaritatea sa pozitivă sau negativă, se manifestă în interior ca o furtună sau este resimţită cu aceeaşi fervoare, producând efecte dezorganizatoare ale conduitei umane. La intensităţi moderate ale emoţiilor, efectele sentimentelor pozitive sunt stimulatoare, mobilizând corpul, împingându-l spre realizarea ţelurilor, aprovizionându-l cu energie. Dacă însă se depăşeşte o valoare critică, emoţia (fie pozitivă, fie negativă) devine perturbatoare. § Sentimentele modifică orientarea câmpului atenţiei şi dirijează procesul de învăţare fiindcă urmărim mai conştient evenimentele care sunt în concordanţă cu dorinţele noastre şi învăţăm mai multe despre ele. Acele materii şcolare sau domenii care ne plac, ne furnizează o recompensă intrinsecă, motivându-ne să continuăm să acumulăm informaţii şi să ne petrecem mai mult timp studiind. § Sentimentele ne modifică evaluările şi judecăţile în sens pozitiv, dacă iubim persoana şi în manieră drastică, aspră dacă individul este categorisit drept repugnant. Am experimentat cu toţii situaţia în care un prieten apropiat şi fidel este iertat mai uşor. Aceeaşi eroare este ignorată, trecută cu vederea dacă se întâmplă din culpa unui membru al familiei decât în situaţia în care este comisă de un străin. O emoţie intensă te obligă să trăieşti ancorat în ea. Să luăm drept exemplu mersul la dentist. Când ştii că e iminentă vizita la medicul stomatolog, mintea nu-şi mai permite să colinde prea departe de subiectul acului seringii de anestezie, de zgomotul frezei, de mirosul infect al medicamentelor utilizate, de gustul abominabil al substanţelor vehiculate. Orice reacţie afectivă poartă în sine un mesaj generic, ce necesită să fie transmis posesorului, adresat derulării existenţei sale. Vorbesc aici de sentimente care nu sunt în consonanţă cu situaţiile de viaţă, adică care nu survin ca răspuns la o circumstanţă în desfăşurare. De pildă, senzaţia de anxietate apărută subit în trup, în timp ce individul stă în propriul apartament, fără nici un stimul exterior. Astfel, frica sugerează fiinţei să devină mai vigilentă fiindcă trăieşte desprinsă de prezent, evadând prea frecvent în trecut sau în viitor, prinsă în plasa dorinţelor, mânia declară război celor care încalcă teritoriu individului, o intensificare a dorinţei sexuale ne atenţionează că urâm sau ignorăm înadins sexul opus. Descifrarea mesajelor criptice transmise nouă de către stările sufleteşti ce imerg în interioritatea noastră privată ne îndrumă spre a ne clarifica mai bine modul de funcţionare. Altminteri vom fi puşi în dificultate de izbucnirea lor violentă, intempestivă. Ideal ar fi să clarificăm orice dispoziţie imediat ce apare şi ne inundă psihicul întrucât există riscul ca afluxul respectiv să ne blocheze capacitatea de simţi alte afecte ulterioare, de a ne face indisponibili pentru receptarea şi adaptarea la mediul dinamic. Intensitatea unor emoţii ne pot bloca acţiunile. În această ordine de idei, se prezintă anxietatea care de exemplu, paralizează un orator mediu să se manifeste strălucitor în faţa unui public numeros. Depăşirea unor handicapuri acţionale este adesea împiedicată chiar de vulcanul interior al afectelor. Afectele sunt companioane permanente ale cuvintelor emise. Obstacolul descifrării lor constă în faptul că decodificatorul uman emană la rândul său emoţii, care vor crea un melanj cu celelalte sentimente ori se vor amesteca cu proiecţiile. Astfel, se mistifică semnificaţia intenţionată de emiţător. Simpla prezenţă şi manifestare a afectelor ne influenţează drastic dispoziţia, capacitatea de adaptare la mediu, la provocările destinului, ne alterează memoria, atitudinile, mentalităţile şi raţiunea. E imposibil să învăţăm să iubim utilizând exclusiv raţiunea. Prin urmare, e nevoie să distrugem zăgazurile sentimentelor şi să deprindem arta de le recunoaşte, exprima şi întrebuinţa conform indicaţiilor regizorale ale universului. Privaţi de adierea caldă a emoţiilor ne vom converti în roboţi. Existenţa devine searbădă fără reacţii interioare, populată exclusiv de acţiuni, obiecte. Translatând în domeniu psihic, procesul descompunerii petrolului în facţiuni diferite, ce poartă titulatura de cracare am construit analogia următoare: cracarea emoţională prezintă metaforic felul în care emoţiile grele, de genul urii, resentimentelor, a invidiei se sedimentează în trup (identic cu depunerea reziduurilor, a gudroanelor), în vreme ce emoţiile serafice, iubirea, compasiunea, altruismul ne înalţă (oarecum similar benzinelor cu cifră octanică superioară utilizate drept combustibil pentru avioane). Între cele două extreme vieţuiesc diverse afecte cu vibraţie intermediară, ce conţin mixage de bine şi rău ori în care sunt amalgamate intenţiile posesorului. Domeniul kinesiologiei stipulează că trupul răspunde impulsurilor conştiinţei: un da este sugerat prin putere, în timp ce un nu produce slăbiciune musculară. Concluzionând reţinem că emoţiile alegre sunt suportive, iar cele sumbre sunt negări ale vieţii. Kinesiologia ne avertizează că universul oferă numai răspunsuri pozitive, iar slăbiciunea musculară este de fapt, un fals răspuns pozitiv fiindcă conştiinţa recunoaşte numai adevărul, unicul care există.