Mintea umană nu e în stare să discearnă adevărul!

Acest postulat e susţinut de dr David Hawkins un reputat învăţător spiritual contemporan. Vă recomand cu căldură cărţile sale! Deşi am studiat psihologia, care pune la îndemâna doritorilor diverse instrumente utile, deşi am terminat masterul de psihoterapie, deşi am îngurgitat sute de cărţi de specialitate, cu toate că de mai bine de 11 ani lucrez permanent la evoluţia conştiinţei mele recunosc că tot nu sunt capabilă să discriminez adevărul de minciună. Parcă în ultima vreme am început să recepţionez o slabă semnalizare, fără însă să fiu cu totul convinsă. Ceva ce aduce a minciună pare să palpite în fundalul feţei individului, dar nu-i detectez mobilul. Habitudinea de o viaţă mă orbeşte uneori şi recad în vechiul cusur de a crede egoul, în defavoarea intuiţiei sau a observaţiilor empirice proaspete. Există anumite calibrări ale reacţiilor omeneşti, însă acestea necesită întâlniri recurente cu personajul în cauză, un veritabil studiu asupra personalităţii individului. Am devenit intrigată de subiect şi am purces la cercetări. Aşa cum afirmă şi dr Hawkins, o fiinţă care vădeşte intenţia clară să te înşele şi pe care o priveşti pentru întâia dată are toate şansele să reuşească, în special dacă şi-a sporit abilităţile, prin antrenament îndelungat. Pur şi simplu mentalul nostru, atât de investit cu bravură, preaslăvit şi adorat de către întrega societate modernă nu e capabil să recunoască scamatoria. Cărţile specializate în limbajul non-verbal ne îndeamnă să credem că putem observa reacţiile unei fiinţe şi detecta minciuna. Însă suntem atât de diferiţi încât e imposibil să extrapolezi limbajul non-verbal la nivelul întregii populaţii. Adevărul pluteşte în spatele cortinei materialităţii, încorporat intrinsec conştienţei. Întrebată despre un subiect, ea răspunde, reacţionează numai la adevăr, întrucât numai acesta există în Realitate. Obstacolul este de a decripta răspunsurile conştiinţei fiindcă aparatul nostru de traducere are încorporat egoul, adică însăşi acel element care deformează percepţia noastră, modul de a gândi, de a simţi, de a alege orice, chiar şi ceea ce este important în viaţă. Cum ne protejăm?  Cea mai prolifică cale este intuiţia, acel simţământ interior care şopteşte domol „că ceva nu e în regulă”. Plecaţi urechea interioară la spusele lui!  Când ceva e prea frumos ca să fie adevărat, atunci aşa e!  O cale laborioasă, dar durabilă este creşterea nivelului de conştiinţă. Cu cât acesta se augmentează cu atât capacitatea de a decela adevărul de falsitate devine mai performantă.  Nu credeţi că un necunoscut perfect vă caută să vă ofere o bunătate. Mai problematic este când rude, prieteni urmăresc cu îndârjire să vă escrocheze, să vă fure sau să vă rănească!  Detectarea kinesiologică e aplicabilă numai celor cu gradiente de conştiinţă peste valoarea de 200, însă necesită practică şi chiar şi in aceste condiţii (din raţiuni necunoascute) nu funcţionează la orice persoană  Solicitarea ajutorului Divin  Acordarea urechii interioare la vocea îngerului păzitor. Şoaptele lui sunt nepreţuite. Adesea veţi confunda glasul său cu gândurile proprii. Intenţia clară de a te racorda la sfaturile lui vă va ghida spre a-i desifra mesajele.