Mecanismul de acţiune al dorinţei

Răsare o doleanţă în spectrul nostru mental. Ne dăm peste cap să o împlinim şi dacă lucrurile nu ies precum visăm noi, suferim de mama focului. Noi înghiţim momeala năzuinţei, precum pelicanul lacom şi alergăm să o satisfacem. Dar de ce nu ne trece prin cap să ne chestionăm asupra validităţii ei, asupra oportunităţii sau asupra răvaşului pe care-l poartă? Ce vrea ea de fapt? Ce vrea dorinţa aceasta să mă înveţe despre mine? Prin conştientizare şi investigaţie activă reuşim să-i decopertăm straturile intermediare şi in final să atingem miezul fierbinte. În sala tronului, în chiar inima sufletului propriu musteşte o credinţă dubioasă despre mine, despre lume, care mă manipulează, mă stoarce de energie şi cel mai rău, care creează contexte pt a se pune in evidenţă. Prin solidificare, prin reiterare frecventă ea devine mai persistentă, mai puternică şi se autoîntăreşte. Eu încep să cred din ce in ce mai mult in ea, devin din ce in ce mai convins că e valabilă la nivel universal. Investesc energie, efort pt a îi demonstra consistenţa. Urmarea logică este că părăsind echilibrul natural voi fi tărât din ce in ce mai frecvent in amărăciune. La un moment dat, detresa va deveni intolerabilă şi voi începe să-mi pun întrebări. Depinde de inerţia şi de rezistenţa la durere a fiecăruia. Unii se satură de tribulaţiile sufleteşti mai curând şi absorb o cantitate mai redusă de mâhnire inutilă, alţii se consideră mai bravi şi se alimentează cu infinit mai mult zbucium sufletesc, de asemenea futil. Totuşi, cum gradul de tolerare a nefericirii e finit şi cum Dumnezeu a pus limite capacităţii noastre de a crea greşit (pt propria noastră protecţie), la un punct de cotitură oricare om va ajunge să conştientizeze credinţa lui eronată. Depinde de fiecare clipa în care se va apuca de travaliul cu sine şi de tenacitatea de a munci cu sine până la eradicarea completă a aserţiunilor disfuncţionale, care evident întinează legile spirituale. Munca mea de a scrie aici pe blog este dsfăşurată pt a vă scurta perioada de suferinţă şi a vă îndemna să vă utilizaţi instrumentele din dotare: conştiinţa, raţiunea pură (porţiunea neîntinată de pattenruri disfuncţionale), intenţia şi perseveremţa, cu scopul de a vă elibera de tristeţile, de furiile, de indiviile, absolut inutile. Să luăm un exemplu pt a desluşi mai bine mecanismul dorinţei, expus teoretic mai sus. O doamnă, după ce a parcurs 3 căsnicii şi un lung şir de relaţi diadice ratate începe să se întrebe ce se întâmplă cu viaţa ei. Ajunsă la psihoterapeut, acesta o ajută să privească in ea cu mai mult aplomb, cu o acurateţe sporită şi să descopere un pattern repetitiv in alegereri ei maritale. Ea selecta intotdeauna un anumit gen de bărbaţi, care după o vreme invariabil ajungeau să o trateze mizerabil, să nu o respecte, să se folosească de ea. Excavând mai in profunzimea psihismului am ajuns împreună la stupefianta concluzie că ea deţinea credinţa că „femeile sunt bune numai pt sex”. Toată viaţa ei alergase ca să întărească acest dicton restrictiv, discrimintoriu. Chinul afectiv parcurs de a lungul unor decenii o împinseseră in corzi, iar ele se strângeau de gât pe zi ce trecea. Deşi se enerva ori de câte ori auzea asemenea remarci in gura unor bărbaţi şi sărea să-i contrazică, niciodată nu şi pus intrebarea: De ce mă irită atât de tare opinia aceasta? Nu a incercat să purceadă să căute răspunsul in interiorul ei. Ne nevrozăm de spusele altora numai atunci când şi noi credem în ele, dar nu vrem să acceptăm această credinţă, nu vrem să o vedem in noi. Ea luptă să iasă la suprafaţă, aruncându-şi antenele prin intermediul furiei. Aceasta este proiecţia in acţiune, un mecanism de apărare care mistifică totul in cale, distorsionând flagrant adevărul. Revenind la contextul cu doamna observăm că toate alegerile ei parteneriale au fost in acord cu convingere ei limitatoare. Ea selecta numai masculii care nu o respectau, care o ţineau numai pt sex şi care nu vroiau nimic altceva de la relaţia cu ea. Interesant de observat este faptul că ochiul ei (ajutat de funcţionarea mecanismului proiecţiei) considera atrătoşi, interesanţi numai pe cei care îndeplineau condiţiile expuse mai sus, care subscriau credinţei că femeile nu sunt bune decât pt sex. Ceea ce gândeşti (chiar dacă e inconştient) acesta atragi, notează o maximă psihologică importantă.