Prejudecățile și fricile ne orbesc

În urmă cu ceva timp m-a vizitat un client. În trecutul lui amoros se întâlnise simultan cu două doamne. Oscilase o vreme între ele până când una i-a mărturisit că pentru ea copii ei vor rămâne mereu pe primul plan. Hotărârea lui s-a clarificat instant. A intrat în relație cu cealaltă, care manifesta un comportament foarte atractiv pentru orgoliul lui: îl căuta mereu, îl suna des, nu se supăra dacă el îi spunea că are treabă și nu poate sta de vorbă cu ea, părea mereu disponibilă pt el, indiferent de oră, etc. Când senora rejectată a spus acea frază magică nici nu bănuia pe ce bubă inflamată apăsase. Bărbatul nostru suferise toată copilăria din cauza faptului că mama sa, pe care el o adora îl preferase pe fratele lui mai mic. Rana sa narcisică nu se vindecase nici acum, la maturitate întrucât el o închisese într-un ungher al minții. Din colțul ei uitat de lume, ea își trimitea mesagerii întunecați pentru a-i dirija atitudinea și deciziile. Bunica masculului însă îi acordase întotdeauna un loc privilegiat in sufletul ei, tratându-l în consecință. Femeia cu care intrase in relație de cuplu s-a dovedit a fi ipocrită. Se purtase frumos cu el fiindcă avea un interes. Când și-a realizat scopul s-a transformat exact în genul de personalitate de care fugise el. Nu numai că și-a așezat propria progenitură pe primul plan, dar a început să-i critice lui orice mișcare, să-i submineze stima de sine pentru a-l stoarce de bani. Ea era o personalitate de tip pasiv-agresiv, alternând duritatea cu avansuri extrem de iubitoare atunci când el se conforma dorințelor ei. Viața lui devenise un carusel cu suișuri și coborâșuri emoționale prăpăstioase. Crescut în mentalitatea patriarhală, el credea sincer că e datoria sa să-și întrețină iubita. Nu faptul că-i cerea bani îl deranja, ci schimbările ei subite de atitudine, de raportare la el, îmbufnările ei inexplicabile, fazele în care își retrăgea iubirea, care îl derutau și îl trânteau în depresie. Fiindcă investise emoțional în relație și întrucât nu a realizat manevrele partenerei, el a rămas vreo doi ani în relație. Ajuns în terapie nu numai că a descifrat coșmarul pe care-l trăia, că a observat cât de dărâmat emoțional este, cât de stors de vlagă, dar a înțeles și că fugise de situația de a nu fi surclasat afectiv și dăduse exact peste aceeași circumstanță. Prima femeie afirmase sincer că pentru ea copii ei erau foarte importanți, în vreme ce a doua nu spusese nimic în această privință. Concluzia privitoare la prioritizarea lui în viitoarea relație, o extrăsese el singur. În perioada de curtare, el comparase conduitele celor două doamne și dăduse verdictul fără să țină seama de filtrele lui perceptive. Acestea distorsionau mesajul, traducerea lui în mental. Se naște întrebarea: Oare chiar alegem în cunoștință de cauză? Putem scăpa de lucrurile care ne îngrozesc? Dacă avem de asimilat o lecție de viață, indiferent cât de frică ne e de fenomenul respectiv, mai devreme sau mai târziu ne vom ciocni de el. Leziunea sufletească va atrage un context care să o tămăduiască. Tot așa, clientul meu a descifrat că el nu se simte iubit de nimeni decât dacă este tratat privilegiat, așa cum procedase bunica lui. Comparând dovezile de afecțiune oferite de bunica lui față de cele probate de mama sa părtinitoare, el a înțeles că numai bunica îl iubește. De a lungul vieții, el a prezervat acest model infantil și a continuat să suprapună orice probă de tandrețe peste grila lui interioară deformată. Dacă dovada corespundea normelor internalizate de el, dacă nu era respinsă fără drept de apel. În acest fel el nu vedea decât ceea ce îi șoptea orgoliul său. Această mențiune inscripționată în psihismul său stipulează că el va refuza să observe orice fărâmă de dragoste oferită de anturaj, dacă nu este însoțită de tratamente preferențiale la adresa lui. Consecutiv el va rata, va ignora o grămadă de acte iubitoare, va respinge potențiali prieteni numai pe considerentul că nu este așezat în capul listei de amici. Fața obscură a expresiei sale mentale cerea ca favorizarea sa să fie însoțită și de discriminări ale altora. Deci până nu vede el cu ochii săi că alții sunt respinși și el cocolit, nu se simte împăcat. De pildă, dacă cineva cere unui prieten comun să-i dăruiască un pix și persoana vizată refuză, dictonul dragostei din memoria sa solicită ca atunci când el cere același pix să nu fie trimis la plimbare. Deci, practic el pretinde standarde diferite pt persoane variate. Oare în acest fel nu își așterne singur covorul de necazuri? Nu se va transforma în gardian public pt a survola cu vigilență și a măsura constant cât i se rezervă unuia și cât lui? Ce se va întâmpla când companionul diadic va fi într-o pasă proastă ori va manifesta un acces de egoism? Inevitabil oricine se satură la un moment dat să-și avantajeze tovarășul de viață. Reciprocitatea reprezintă unul dintre preceptele bazale ale unei conviețuiri armonioase in cuplu. Dacă succesiv, în funcție de circumstanțe, de nevoi, fiecare nu îl așează pe celălalt deasupra, balanța se va dezechilibra. A avea pretenția de a fi mereu și mereu tu șeful, cel răsfățat și protejat va naște resentimente, indiferent de partener ori de intensitatea flăcării pasionale inițiale. Practic, el se condamna la solitudine perpetuă. Observând perpetuu cum este avantajat ori scutit de obligații, aroganța sa se va exacerba până la cer. Respingând dragostea semenilor se autofrustrează și devine nervos, iritat din orice, nemulțumit. Se va priva singur de bucurie, de radianță sufletească. Oamenii consideră că alterând condițiile exterioare ei vor fi în sfârșit fericiți. Analizând starea emoțională a fostului meu client, oare ce șanse ar fi avut să privească viața cu mulțumire dacă nu ar fi lucrat cu sine? Nu ar fi cărat el toate meteahnele în următoarea relație? Istorisirea actelor petrecute in diada descrisă ar da justețe bărbatului. El ar putea să considere că senora cu pricina l-a înșelat și să mustească resentimente împotriva ei ori mai rău să le generalizeze către toate femeile din lume. Dar oare nu setările din psihicul său i-au permis partenerei să-l trateze astfel? Putea ea sa-l manipuleze daca el nu ar fi pactat cu idiosincraziile ei? L-a împiedicat cineva să plece de acolo? Dacă conștiința lui ar fi fost mai trează nu ar fi depistat neregulile? Noi pământenii deținem propensiunea de a ne acuza reciproc, de a arunca responsabilitatea (vina) pe umerii semenilor. Alții par întotdeauna să fie blamabili de tot ce ni se întâmplă. Iar soluția cea mai comodă (și cea mai păguboasă spiritual) ar fi să fim convinși că numai metamorfozarea mediului ne va colapsa în brațele fericirii. Cei mai numeroși indivizi scormonesc ce pot să preschimbe la alții, omițându-se cu sârguință pe sine. Numai contemplându-ne interiorul se va deștepta în noi acea forță a conștiinței, ce ne va feri de necazuri. De fiecare dată când ne confruntăm cu o problemă, de orice natură, soluția se află în noi.