Ruşinea derivă din încălcarea unei reguli interioare

În mentalul fiecăruia sunt depozitate o serie lungă de standarde, ce ne direcţionează în iniţiativele noastre în lume. Luăm decizii în baza principiilor interiorizate, fără însă ca vreodată să punem sub semnul întrebării de unde sunt preluate aceste reguli, dacă chiar au valabilitate, dacă ne reprezintă sau dacă nu cumva persistă din arsenalul epocii bunicii. Normativele colecţionate sunt adoptate din perioada copilăriei, din comentariile, interdicţiile şi restricţiile impuse infantului de către tutorii săi: părinţi, rude, fraţi, profesori. Ruşinea proclamă că am eşuat să mă ridic la nivelul de calitate cerut de acel standard, însuşit anterior. Adesea acea expresie corespunde unei frici părinteşti, unei deziluzii a cuiva din anturajul copilului sau chiar unei traume precedente. E ciudat că păstrăm nealterat tot setul de reguli fără să le mai supunem vreodată unei investigaţii conştiente. Ca şi cum o normă depozitată acum 37 de ani e validă şi azi. Am avut o clientă care s-a condamnat singură la ruşine fiindcă a fost auzită chiar de un vecin de scară, vorbind pe stradă cu o amică despre întâlnirea ei anterioară cu personajul masculin al întâmplării. În chiar clipele în care ea istorisea despre întâlnirea cu vecinul, el era în spatele ei la vreo 5 metrii. Cum ea povestea cu glas tare, femeia şi-a închipuit că neapărat el a auzit toată discuţia. Când clienta s-a întors şi a dat cu ochii de el i-a venit să se scurgă sub asfalt. Nu a pus nici măcar o secundă la îndoială că omul poate să nu fi ascultat conversaţia femeilor sau vorbele să nu fi fost recepţionate deloc, de vreme ce strada era foarte aglomerată şi zgomotoasă. Chiar şi acum în cabinet, când rememora incidentul era înflăcărată la faţă, sporadic îşi ascundeau faţa în palme şi aproape hohotea, lamentându-se: - „Cum am putut să fac aşa ceva?” Nu se oprea să se întrebe: Ce este acel „aşa ceva” atât de îngrozitor? Când am lansat eu chestiunea m-a privit ca aterizată din Lună. Parcă se trezise brusc din somn. Prin investigaţii terapeutice precis orientate a ieşit la iveală că ea nu-şi dădea voie să flirteze cu bărbaţii, iar în mentalitatea ei a povesti altcuiva despre un bărbat echiva cu a flirta cu el. Iată cum o egalitate mentală dubioasă poate târî pe cineva în nefericire zile in şir. Imaginea de sine fusese ciobită şi gafa nu mai putea fi remediată. Faptul că ea se confunda pe sine cu o colecţie de păreri adunate de la alţii (care formează imaginea de sine) o predispunea la a se autoconsemna drept o persoană vrednică de dispreţ, care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor celorlaţi. Dar în realitate nici vecinul şi nici amica nu i-au reproşat nimic, nu au admonestat-o şi nici nu au schiţat vreun semn prin care să-şi manifeste dezaprobarea faţă de faptele ei. Doar ea singură se blama, iar ruşinea deriva din interpretarea unei conjucturi fireşti drept un cataclism de proporţii, cu mari implicaţii la nivel social. Mintea ei condiţionată înregistrase o normă şi se ţinea scai de ea, fără să ţină seamă de nimic. Asimilând flirtul cu o banală şi uzuală conversaţie se perpelea acum ca o frigăruie pe grătar. E interesant de menţionat că femeia întreţinuse de nenumărate ori in trecut schimburi agreabile de cuvinte cu bărbaţii, dar nu le contorizase drept flirturi. Particularitatea de a fi fost auzită chiar de bărbatul cu pricina în vreme ce îi povestea prietenei despre incident o determina să se considere umilită. Săpând in continuare, situaţia îşi releva colaterale insidioase. Doamna trăia cu impresia că o senoră serioasă nu flirtează, iar acum se descoperea de către vecin că ea nu e o femeie serioasă. - Ce părere îşi va face omul respectiv despre mine? Ca şi cum, dacă ea traduce evenimentul într-o manieră tot aşa va proceda şi bărbatul cu pricina. Ne simţim ruşinaţi fără să vedem că acea normă pe care credem că am nesocotit-o este în fapt o scorneală proprie. Acest incident atestă câtă suferinţă reiese din neinvestigarea conştientă a unor aserţiuni mentale. Ele rămând stocate in psihismul propriu îşi aruncă umbra asupra unor incidente uzuale. Dacă femeia nu ar fi discutat in terapie circumstanţa ar fi rămas cu fantasma că „s-a făcut de ruşine, că toată lumea din bloc va râde de ea şi că trebuie să se ferească cumva să mai dea ochii cu vecinii”. Tone de asemenea timidităţi invizibile se acumulează în memoria fiecăruia dintre noi. Iar efectele nebănuite ne amprentează starea de bine. Numai un travaliul conştient a excavat şi a transformat o himeră, ce rodea torturi afective într-o înţelegere mai profundă a propriului intelect şi a propriului sistem emoţional. Analizată de la etajul egoului, întâmplarea pare o catastrofă umilitoare, o rană narcisică ce afunda mentalul femeii într-o groapă depresivă. Privită din perspectivă spirituală, împrejurarea ridică la suprafaţa conştientă o definiţie eronată, ce şedea fără rost în mintea doamnei şi germina numai nenorociri. Dezvelită de lumina conştiinţei, expresia a fost eradicată complet, iar pe viitor in situaţii asemănătoare ea nu va mai putea să aducă nefericire. Deci, o sfială metaformozată corespunzător va scuti persoana de toate înjosirile de acelaşi tip. Pare o afacere profitabilă! Acum înţelegem că toate aşa numitele nenorociri ce par să se abată asupra noastră sunt lecţii deghizate, care privite şi perlaborate corespunzător, stoarse de semnificaţiile potrivite ne alungă ignoranţa. Fiindcă asta este in realitate egoul, un văl de ignoranţă tras peste faţa spiritului. În punctele cele mai lipite, in care spiritul crede cu ardoare prostiile pe care le exprimă eul, acolo punctul de conexiune este foarte inflamat, iar o minusculă atingere provoacă o durere insuportabilă. Intrucât nu sesizăm sudura dintre spirt şi ego rămânem convinşi că evenimentul exterior este cel care ne provoacă chinul afectiv. Aşa ajungem să-i învinovăţim pe ceilalţi că sunt răi cu noi, să le atribuim intenţii duşmănoase şi să-i considerăm responsabili pt suferinţa îndurată de noi. Dacă am avem curiozitatea să privim in interiorul nostru am depista întreg cortegiul de erori..